Mai ieri

Tin minte strada asta si cred ca si ea imi recunoaste ghetele sporadic lustruite. Am parcurs-o in vremuri care azi par traite de altcineva, vremuri cand singurele mele griji ar fi trebuit sa fie distractia si deprinderea mestesugului de a fi un om bun. Dar, cum bine stii, nu intamplarea face, ci natura noastra, sa irosim vremea jocului cu inchipuiri fara temelie.

Abia acum imi suna familiar dar pierdut, sunetul picurilor reci de ploaie pe tabla zgribulita a pervazului. Si o data cu mirosul asta care inteapa amortit fundul narilor imi reprosez acum ca gerul mi se parea deprimant (oare de ce?) si nu ma urcam pe sanie fiindca inca de pe atunci imi temeam posibilele caderi. Vroiam sa iti spun ca tocilarul care ascutea “forfecute si cutitase” inca mai traieste. L-am auzit acum o luna strigand, mai stins ce-i drept, ca inca ne mai poate servi, in caz ca ni s-au tocit “taisurile”. Da’ noi tot tineri suntem, doar ca mai apusi. Si pe unii din noi inca ii incanta melcisorii din lapte presarati cu scortisoara.Prea putin observam atunci cat de rustic se incolacea fumul caselor spre cer, sau cum motaiau golase si stinghere amiezele de toamna tarzie. Fiindca in vremurile cand se petreceau toate astea  trageam nadejdi serioase ca timpul va trece mai repede, si noi ne vom trece o data cu el, devenind mari. Din ce in ce mai mari…