Aug
21

A te impartasi din fiinta celuilalt e insasi dumnezeirea

Iti voi multumi pana departe pentru eternul foc al fericirii care ma umple atat de dureros aceste zile…

Ian
14

167890_106919752715787_100001932877466_62917_46819_n

In preajma frigului strigat de plopii umezi, ma patrund de un soi de emotie pana acolo unde nu mai rezist si inchid ochii.  Apoi mai e si chestia aia ca stiu sa ma veselesc laolalta cu strunele inchipuite, sau ma fericesc de una singura tiparind in minte taramuri pe care mi le-am promis macar inspre batranete. Desi, din cate stiu, sunt singurul om care nu va imbatrani vreodata…

***

Fiecare tigara fumata cu adevarat, din suflet, fara superficialitate, mai intarzie declansarea normalitatii cu cateva minute. Daca pleura s-a infoiat sub adierea fumului, e semn bun cum ca intentia a fost retrogradata la nivel de gand inofensiv.

***

Aproape din greseala iti surprind chipul in toate cele pamantesti. Azi dimineata, spre exemplu, te-am gasit fix in miezul aburind al soarelui din Agigea. Rasareai. M-am bucurat pentru a nu stiu cata vesnicie…

***

Azi-noapte eram intr-un tinut inghitit de orizonturi muntoase. Un imens intins de zapada, fara urme de incaltari… o singura cararuie tesuta cu finete care se pierdea intru inainte. Cerul se lasa invadat de un soare coplesitor, nu viscolea, iar zapada tacea. Nu voi uita acea tacere, imi struneste si acum timpanele.

***

L. pare ca emite pe o frecventa calma si neutra, si fara sa se indoape cu toptanul de informatii uneori agresive, le primeste doar temporar, le sorteaza, si apoi le repune in circuitul natural al energiilor care trebuie sa umble… Sta pe fotoliu, picior peste picior, si pe tot parcursul discutiei nu se framanta in loc asa cum o fac eu. Cand ma asculta nu inclina capul intr-o parte asa cum fac eu (semn de slabiciune si nesiguranta), iar mainile si le tine la un loc, relaxate, timp in care eu imi misc nervos inelele de la mana stanga cu degetele mainii drepte. Eu inca vomit peste tot pe jos prin cabinetul ei  probabilitati intunecate si prognoze ingrijoratoare, spatii stramte, inchizitoriale, critici, acuze. L. nu se misca din fotoliul ei ca sa ma ajute, singurul care sare sa ma tina de cap e piticul din bucatarie. De unde naiba a aparut si asta? Parca il lasasem acasa…

***

 E bine de stiut, dar cred ca m-ai invatat deja pe silabe, ca in toate hidoseniile mele exista un zambet absolut detasat, in toate caderile mele am mereu siguranta ca nu imi voi zdrobi piciorul de pamant,  din toate intunecimile mele transpare intotdeauna o lumina.

Dumnezeu ma iubeste.

 

Nov
15

Imagine

 E vie. Vii sunt cuvintele ca pestii lucitori in helesteu. In Inceput au fost tipate, crunte, in prasele. In veac totul tresalta atat de viu in linistea graita!  Adevarata clipa inca se intampla pe undeva pe aproape. In ea e sarbatoarea uimirii fara de sfarsit, un freamat de lumini si sudoare a Facerii, unde candva am fost poftita, acum sunt doar comemorata. 

Aici se afla marturia scrisa a unei Mangaieri. E vie.

 

Apr
13

Cum stai tu, suflete, cuprins azi de pamant si moarte

Sfidat, neplans, uitat de-atatea mere vii si coapte?

Feb
18

Sunt obosita si mult imi e greu sa imi port mintea pana maine, e o povara greu de descris in cuvinte. Nu imi place ce imi aud urechile dinspre interior, e un vacarm clocotitor acolo, ceva ce nu primesc sa aflu, dar vine inspre mine. Alaltaieri m-am privit in oglinda staruitor, sfredelitor. Mi-am smuls un ranjet de toata grozavia, si apoi m-am clatinat. Ai mai pomenit asa ceva? Sa te accepti doar fiindca nu ai incotro? O capitulare de toata jena, in baia unui bar tarziu de rataciti.

Feb
13

Toata iarna asta ciorile au scancit ascutit,  umpland in ciorchini grei castanii. Nici noaptea nu taceau, aveau mereu un ceva gutural sa isi spuna. In somn le auzeam forfota intunecata a aripilor, tot razgandindu-se de la o craca la alta. Asa cum eu stiam de ele, si ele stiau de mine. In atatea saptamani reci de pribegie si somn pe apucate, au avut vreme sa-mi cunoasca si mie nelinistea din asternuturi. Ne cunoastem, ne simtim, am trecut impreuna peste iarna asta, care nu s-a indurat nici pana azi sa se sfarseasca. Ele mi-au invatat chipul, iar eu, de partea cealalta a ferestrei le-am cunoscut ritmurile: in zori croncaneau adunarea si intr-o clipa innegreau cerul rotindu-l de doua trei ori, ca apoi sa dispara pe campuri inghetate dupa hrana; pe inserate hasurau iarasi cerul, insirandu-se frematat prin plopi si castani golasi. Croncaneli, scancete, aripi atingandu-se de aripi, gainat plescaind lipicios pe asfalt.

Feb
03

316668_348582071905416_1671951845_n
Mami, ma nasc din nou, de data asta nu pe un camp inverzit si nici in bratele unui barbat. Ma nasc!  Revin. Sufletul a gasit o poarta deschisa si a iesit pe acolo, manz sprinten, saltand….

Ian
23

Nocturnele septembriene isi depanau apartele firesc in vecinatatea digurilor de marcasit, atat de fluent si nelumesc, incat nici eu, nici ceilalti nu aveam cunostinta despre ce se petrece cu noi. Digurile erau grele, cat timp noi eram usori si cumplit de neimblanziti. Erau dense si adanc innoptate in sine digurile…cam pe cat de impotriva naturii coexistau veacurile nestemate in acel singular septembrie. Ireperabilii noi, auzeam imensul fara a-l asculta si fiecare se legana pe propriul fus orar. Eu, cea mai fericita dintre toti, fiindca ma purtam tot timpul in penumbra, adulmecam in imprejurimile celeste, pe jumatate convinsa, induplecarea stramosilor lumii. Totusi perplexa si ignoranta, deloc pregatita sa ma promit unor astfel de dezordini inca nenumite, ma intorceam la sublima obligatie de a fi tanara alaturi de ceilalti. In nepricepere, crezandu-ma rastalmacita de voci clandestine, imi stergeam nasul cu maneca si imi cuibaream mai bine spinarea in digurile de marcasit. Netimpurii, si totusi neintarziate.

Ian
19

Umbra nu cere sa fie vindecata, vrea doar sa fie adusa alaturi de lumina care sa ii justifice prezenta.
Cuvintele de mai jos nu sunt scrise de mine, dar intr-un fel imi apartin, caci ma autentifica in toata intunecimea mea…

„Pentru dimineţile tăcute de atâtea răspunsuri şi pentru nopţile cernute în dileme, irevocabilii nu-şi au distorsionate gânduri. Aş vrea să mă patrund printre ei ca un fum, ca o ceaţă în ceata lor tăcută şi înceată.

Inepţiile, dulci teoreme scrise pe dune de nisip în aşteptarea furtunilor ce vor să vina…

Agitaţi şi singuri în toată neasumarea lor, forfotesc aidoma cenuşii din care sunt suflaţi. ”Nu te teme” îmi spui, cand degete atente mă cercetează neîncetat…

De câte vieţi mă vezi pătruns, tot de atâtea morţi mă bănuieşti, de câtă milă îţi cerşesc, tot de atâta vină mă înrobesc. E un balans teribil şi ciudat pe care l-am aflat din şoaptele târzii, din flaute ce-n zi îmi poară pas cu pas..

Nu de urletele iadului mă tem ci de susurul şoaptelor aramaice, pe care nu le înţeleg, pe care le-aş putea fără să vreau tăinui…”

Oct
15