La cules timpuriu

Suntem o specie de rataciti. Rasa nerabdarii suntem noi. Oameni de putina credinta. Sau doar constienti de golul ce se casca in asteptare…
Cautam naivi mustul in atatia ciorchini necopti inca. Hoti ai propriilor caciuli, cu infrigurare dam la o parte frunzele tinere: musai, dar musai, acolo trebuie sa fie revelatiile pierdute inainte de a ne naste, acolo, in boabele verzi si necrescute. Stoarcem intre degete nerabdatoare seva imatura, o extragem ca materie prima pentru povestile nemuritoare care zac in noi. Ne grabim sa gasim ceea ce o data ne-a fost promis, sau ne grabim sa inlocuim acel singur gust ce doar o data ne-a strabatut papilele sufletului si apoi s-a luat de la noi…
In graba noastra, pe degete si pe buze ni se prelinge amarul si acrul podgoriilor necoapte, nepregatite inca…

Reclame

3 răspunsuri to “La cules timpuriu”

  1. rabadarea…o virtute uitata….

  2. pentru ca sangele ne alearga prin vene mai repede decat gandul prin sinapsele neuronilor si pentru ca asa suntem noi frumosi:cand ne dam seama cu adevarat 😉

  3. Dragos, ai dreptate, rabdarea e o virtute, cine o are mai tarziu culege si fructe.. Coapte!
    Oana, impulsivitatea, da, asta ne mananca pe noi. Cu toata frumusetea noastra, ne mai si frigem, ca deh… verbul care ne defineste in tinerete este A VREA.ACUM.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: