Aduceri aminte

  Sunt gandurile astea cu miros de vechi…  care s-au strecurat in afara creierului, au spart carcasa, si graviteaza in jurul capului… nu stiu ce sa cred,  nici macar nu se indeparteaza, imi raman in preajma… fiecare pe orbita lui, toate ca niste planete credincioase centrului solar ce le adapa cu energie. Nu ma ascund, asa merg pe strazi, asa ma arat in public, cu ganduri droaie in jurul capului,  si din cauza lor nu vad destul de bine , si nici nu aud, fiindca in trecerea lor pe orbita vajaie. Imi bruiaza fiinta interioara, s-au interpus intre mine si exterior. 

 Cand am simtit ca mi-au luat pana si aerul, si ca plamanii mi se stafideau de atata lipsa de prospetime, am luat loc pe marginea unui trotuar topit in canicula. Am privit inainte. Printre ganduri am zarit oameni in mars fortat. Marsul fiecaruia impus de un alt  scenariu . Mi-am sprijinit obrajii in palme si am tras aer adanc in piept:

„Marsul meu incotro? Unde ma tot poarta pasii astia imprastiati?… Ceva concret, palpabil si decent macar sa fie, sa ma asigur ca inca traiesc, ca atunci, in Brasov… Sa nu mai indrazneasca vreodata sa imi ia inapoi ceea ce abia am gustat, ca atunci, in seara aceea, si ca in atatea alte dati. Mi se da si  in scurt timp mi se ia inapoi, ca sa vad ce ar fi putut fi daca acum trei ani nu fugeam miseleste de la G. … Injunghierea simtamintelor pe la spate!…  Am sa imi dinamitez credinta in pedepse si consecinte, fiindca e foarte probabil sa o fi inventat eu! Drumul meu de ce incepe cu „trebuie” si de ce este un drum pe care mergand sunt nevoita sa sar mii de obstacole si sa imi depasesc conditia atat de dureros? Care conditie?…  

Da, stai asa, drept cine ma ia Dumnezeu? Complicate carari, complicate situatii, gandurile mele care deja se vad, e tarziu sa ma mai ascund, mi se vad deja culpele caci am devenit transparenta… Oameni pe care trebuie sa ma silesc strangand din dinti sa ii iubesc, fiindca sunt valorosi ! Da, sunt valorosi! C. trebuie sa invete de la bruma asta de viata sa puna pret pe ceea ce cu adevarat poarta o valoare, pe ceea ce El considera de pret! Si sa stranga din dinti. Pana la scrasnet!

 (Dumnezeu imi sopteste frecvent ca al saselea simt il am disfunctional.. Zambeste superior cand mi-o spune…)

 Oricat as sapa in mine nu gasesc decat atat: constiinta faptului ca am de-a face cu o persoana de valoare. Nimic mai mult. Sec. Nimic altceva nu ma misca si nu ma furnica asa cum s-a intamplat in Brasovul noptii ostenitoare de senzatii. Atunci am mai fost vie.. Cu mine si pentru mine, poate ultima achizitie in materie de iluzii.

  Dupa aproape trei ani, inca ma chinui sa inteleg ce specie de joc stupid a fost asta ? Nu reusesc. Toate intelesurile schimonosite, toate nesincronizarile acelea dintre mine si Marco, toti timpii masluiti, toate confuziile mele si orbirea! orbirea ce imi pica peste ochi in momentele cheie ale existentei mele, toate insistentele lui G., toate parelniciile…  De cand gandurile astea imi antreneaza capul intr-un soi de vartej lent dar sigur, plang des. Des si sec. Plang mai intai ca victima. Si apoi plang plansul vinovatului. Caci nimic nu secatuieste mai rau decat non-sensul.

Iarna aceea tradatoare intru totul… cinica surpriza ce venea sa incununeze cu totul alte vreri… strabatuse mii de km cu sufletul la gura si inima in palme. Ma astepta  in frig si umezeala cel pe care niciodata nu l-am asteptat. Si nu l-am cerut. Victima mea. Victima confuziilor mele, cobaiul incercarilor mele: G. …

   Stiu, gandurile mi-au asediat fiinta, si m-am uitat pe marginea trotuarului topit. Ma adun de pe jos, ma ridic acum, ma scutur de umbre, din cap pana in picioare sunt murdara de ele, si pornesc in mars  ca sa  joc mai departe, leal,  rolul meu secundar..

Reclame

8 răspunsuri to “Aduceri aminte”

  1. Daca amintirea ta este de acum 3 ani,a mea-incredibil de asemanatoare cu a ta-e pe cale sa isi piarda din intensitate;e singura care nu m-a coplesit de regrete..si totusi nu am curaj sa o aduc inapoi pentru ca ar insemna sa renunt la o realitate de care m-am atasat confortabil.so do you? 😉

  2. Oana, hai sa te felicit ca ai reusit sa intelegi ceva din ameteala mea de ganduri..ca ai extras (cred!) amintirea care ma framanta din atata potop de cuvinte. Zici ca ai o amintire similara…hmm..si cum ai cazut la pace cu ea? Eu nu am reusit. Atata vreme cat port o vina in spinare, nu ma pot linisti. Si chiar daca ma linistesc vreodata, e viata care imi aduce mereu aminte ca cineva a avut de tras de pe urma buimacelii mele. Nu simti niciodata ca ispasesti o pedeapsa?

  3. Tocmai ca nu am cazut la pace 😉 .E inca senzatia de dimineata pe care o ai dupa ce ai visat intens toata noaptea.Iar regretele intarzie in mod curios sa apara..sau sa fie doar vointa de carpe diem si curiozitatea unei continuari ale carei repercurisiuni nu le constientizez inca.

  4. vad ca si tu esti dusa pe ganduri !
    si mai vad ca ranesti suflete!
    deci, tu esti cea din intuneric care plange, mananca inghetata si se tine in brate.

  5. Meccip,da,eu sunt pacostea aia din intuneric care plange. Mananc si inghetata… Nu ma prea tin in brate. Am zis „nu prea”, ca uneori mi se mai face mila si de mine,chiar si asa, in lipsa de merite. Daca eu m-am ascuns dupa degete, tu ai spus lucrurilor pe nume, anume ca am ranit un suflet. Scurt! Si nu ma iert…nici moarta.

  6. Si pe mine ma bantuie o amintire de 4 ani, o amintire pe care o traiesc in fiecare zi la intensitate maxima, astfel incat ma intreb daca voi scapa vreodata de ea. Stii de ce imi e mie cel mai teama? Sa nu gasesc o G, sau cum se va numi, asupra careia sa-mi arunc intregul venin si ura acumulata. Stii cum e, unii ne asteapta pe noi, in timp ce noi ii asteptam pe altii, si iar de la capat…Si uite asa se face un cerc de victime si autori, care devin apoi la randul lor victime! Complicate rau sunt caile Domnului…

  7. Daca inainte evitam sa dau vina pe Dumnezeu,acum stiu ca isi are si El contributia, exact asa cum ai spus tu, are cai complicate. Nu realizam cat de mult ne manevreaza in orice decizie luam, liberul arbitru e o mare cacialma… Decizia de a fugi de la G. imi apartine in intregime, dar faptul ca nu am reusit sa il iubesc nu a mai depins de mine.
    Ai grija cu posibila ta G. :), casca bine ochii 😉

  8. pe toti ne bantuie cate o amintire si de fapt nu vrem sa renuntam la ea. e a noastra si atat…aberez si eu pe aici…scuze daca deranjez


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: