Italia la trecut

…In miros de pizza si de mosc alb imi simt ranile, in zborul sutelor de porumbei domestici, si in rumoare de motociclete. Acolo unde amurgul strecoara semne de bun augur printre stradutele stramte. Acolo unde la ore fixe in amiaza strazile se golesc si miros a sos de rosii decojite si ulei de masline, apoi miros a amorteala…

Deasupra cladirilor se dilata in forme letargice orizontul, si ecourile unei lumi extrovertite salta in suspine de pe un acoperis pe altul. Pana dincolo de acoperisuri ajung ultimele zgomote de serande inchise, ultimele tonalitati din glasurile voluptoase ale femeilor ce isi gasesc eu-l doar in roluri de mame perfecte.

Mirosul de bomboane, liquirizia si tigari din Tabacchini puncteaza pe alocuri pietele largi si rasunatoare, acolo unde plescaie liber talpile goale si fragede ale copiilor…

Cerul aluneca bland pe cupolele rotunde si se strecoara in jos printre rufele intinse de la o cladire la alta…

Unde barbatii isi impart fluctuatiile latine ale inimii intre femei brune si fotbal pe paine.

In inima pietelor pavate in piatra cubica, tineri cu esarfe si scutere colorate, se aduna in jurul fantanilor, si de la ei pana departe, strabat aerul ecouri fredonate si rasete..

Cadenta lenes saltata a vorbelor entuziaste, vorbe care se termina mereu in vocale lungi, topite… Si pentru totdeauna cafeaua concentrata, bauta intr-o suflare din cesti de marimea unor degetare.

N-as sti ce sa aleg mai intai dintre detaliile nostalgiilor de acolo. Astfel le iau cu mine pe toate, dintr-un spatiu irepetabil, spre un timp al meu, aici si acum mereu…

Reclame

26 răspunsuri to “Italia la trecut”

  1. n-am fost niciodata in Italia… dar o descopar acum, in cuvintele tale… in imagini, in culori, in arome…
    scrii superb!

  2. Iti multumesc frumos pentru cuvinte. Probabil ca am reusit sa transmit si imagini, si culori si arome, pentru ca am scris in exclusivitate cu sufletul, nu cu mintea si nici cu mainile, suflet 100%…

  3. Nici eu n-am fost vreodata in Italia, dar pentru o clipa m-am aflat acolo, intr-o piata centrala, inconjurat de multe mese, umbrelute, miros de pizza si mai ales printre cei care „isi impart fluctuatiile latine ale inimii intre femei brune si fotbal pe paine”. 😉

  4. Ha! 🙂 Dumy, eram aproximativ sigura ca de fraza asta ai sa te legi…:) Salutari lui Gattuso din „pricina” mea 😉

  5. am fost in Italia acum multi ani, mi-a placut in Venetia in mod special sa alerg pe poduri si stradute, sa ma ratacesc si sa ajung in cea mai mare piata in care domneste catedrala San Marco, cu inaltimile ei ametitoare..acum sunt in Paris, dar italienii sunt la tot pasul sa imi aminteasca de locurile prin care am mai fost..
    frumoasa descriere a simturilor, mersi pt rememorare

  6. Mersi si tie, „pettite enfant” (scuza greselile, franceza nu e punctul meu forte) 🙂 Crede-ma, as reimprospata zilnic multe memorii, cu amintirea Italiei..

  7. When the moon meets the eye like a big pizza pie..that’s amore..Uite atmosfera ta m-a dus cu gandul la versul asta 😉

  8. Oana, esti scumpa la vedere,mai.. 😉 Iar in ceea ce priveste restul, sa fi sigura ca acolo unde e pizza e si amore 🙂 A lot of…

  9. iomi place tara asta de car vorbesti tu. la fel si pizza. 🙂
    cred ca imi iau iubita de mana vara viitoare si mancam o pizza in cizma romantismului 🙂

  10. Blur, neaparat!! 😉 Sa aveti grija la masini, ca acolo traficul e asemanator cu cel din Egipt, daca ma intelegi …;)

  11. adica e de vina ala care mai traieste :)))

  12. :))) Ai prins ideea… Tine-te bine de ea 🙂

  13. ..pacat ca nu se pot auzi aplauzele…:) scriam mai devreme pe alt blog ca ma simt putin trista si ca as avea nevoie sa citesc ceva frumos…tu ai reusit sa descrii intr-un mod fantastic ceva ce pentru mine a devenit simpla obisnuinta si din pacate nu mai reusesc sa vad culorile din peisajul respectiv…imi place cum scrii,chiar mult…Ah,sa nu uit…trebuia sa amintesti si de clopotele de la biserica care bat la fiecare jumatate de ora (imposibil sa nu le fi auzit) si duminica chiar canta cate o melodie…:)

  14. 🙂 Aaliah, bine ai venit pe la mine 🙂 Si iti multumesc pentru cuvintele frumoase ! Daca am reusit sa iti alung macar un pic din tristete, ma declar pe deplin multumita 🙂 Esti in Italia? Mi-e atat de dor ca uneori ma doare. Si intr-adevar, clopotele canta duminica si de sarbatori. Si pe strazi se aude cate un lung si ascutit: ” Antonioooo! sau Cinziaaaaaa! sau ce vrei tu, strigate de chemare la masa … si toate cele… Mi-e dor, Aaliah!

  15. Buna dimineata Cristia,poti fi foarte,foarte multumita deoarece si in zorii zilei de azi m-ai facut sa zambesc din nou citandu-ti raspunsul,ai un ceva doar al tau in modul de a scrie si ca atare am sa-ti „urmaresc” blogul. Da,locuiesc in Italia de o vesnicie,sau cel putin asa am inceput sa simt,e frumos,e exact cum tu descrii dar cum bine stim cu totii orice lucru frumos poate deveni normalitate si chiar plictiseala…Azi nu lucrez si am sa ies pe stradutele inguste pavate cu piatra de rau si-am sa ma plimb:),si-am sa merg sa beau si cafeaua aia tare la o terasa galagioasa…demult ca nu-mi mai doaream asa ceva(adica nu e ca nu merg la o cafea,merg dar o fac si pe aia ca pe ceva programat,robotizat si din pacate nu-i mai simt aroma),lucruri simple dar frumoase…iti multumesc,tu mi-ai dat ideea sa privesc lumea din jur…In final sa nu crezi ca-s vreo nebuna dar daca iti lipseste asa tare Italia esti invitata mea,cand vrei tu…simt ca esti o persoana ok…asa cum se spune aici 🙂 O zi buna,ciao!

  16. Aaliyah,exact, lucruri simple si frumoase, mergi si redescopera-le, fii din nou diafana in fata ta si a vietii care te inconjoara, fii transparenta ca sa permiti detaliilor gingase sa treaca prin tine, lasa acasa opacitatea 🙂 Salutammi tutta l’Italia…
    Am zambit cand am citit: „adica nu e ca nu merg la o cafea” Non e che non… Cum adaptezi expresiile lor la limba romana.. 🙂 Mi se intampla si mie inca…
    Si uite asa, iaca, ai reusit sa imi luminezi si tu ziulica! Grazie per l’invito, chi lo sa? O zi buna si tie! 🙂

  17. ..:D vezi? pe tine,minte luminata te distreaza felul meu de a ma exprima italo-romanesc in schimb cand vin acasa evit mereu sa intru in contact cu birourile statului,posta,primarie etc…pentru ca ma dau de gol,exprimandu-ma un pic anapoda si vad pe fata respectivilor o expresie de genul..”uite-o si pe asta dom’le a uitat sa mai vorbeasca pe romaneste” :DD,cu toate ca limba romana n-am uitat-o,ci doar imi vine natural sa „asez” cuvintele asa,ca si cum as traduce ceea ce spun din italiana in romana…oricum,imi place sa te citesc si as vrea sa stiu mai multe despre tine….(nu imi plac femeile:DDD ,sant hetero convinsa)…Ciao-ciao!

  18. Te inteleg perfect. Eu sunt cea care pe unde se duce sa rezerve ceva, spune: ” As vrea sa prenotez…” Haha :)) Si tot asa, imi vine natural, chiar ma mira ca nu exista verbul ” a prenota” in romana 😉 Iti multumesc frumos pentru aprecieri, si te astept oricand aici, pe taramurile mele.
    P.S. Dar tu nu ai adresa de blog, ca am chef sa te citesc
    P.P.S. Si daca iti placeau femeile, ce? 😉

  19. ..pacat ca aici nu se poate auzi rasul…hahahaha…de ala cu gura pana la urechi…”a prenota”…incepusem sa cred ca exista in vocabularul limbii romane:D Eu nu am blog,de fapt nu cred ca as fi capabila sa scriu ceva interesant,plus ca din pacate nu sant o fire constanta,iar un blog trebuie „maingaiat”,e nevoie de un suflet tandru ca de artist…doar asa reusesti sa atragi atentia oamenilor… P.S. daca imi placeau femeile m-as fi indragostit de tine! 😉

  20. Un blog nu „trebuie” nimic.. Un blog este si tu te poti transmite prin el asa cum esti, sau asa cum vrei. Alegerea e a ta. Asta, bineinteles, cu conditia sa simti nevoia. Si nu trebuie sa te incordezi pe ideea de a atrage atentia oamenilor. Pentru mine e o modalitate de a-mi exorciza si relele si bunele, atunci cand devin prea apasatoare.
    Si inca o data, mi-e dor de Italia 😉

  21. Draga mea,ma faci sa zambesc de fiecare daca cand scrii ca ti-e dor de Italia,parca te vad:),exact ca o fetita care si-a pierdut papusa favorita…Despre un eventual blog…da,ai dreptate in ceea ce spui,sincer mi-ar place dar nu stiu daca as fi la inaltimea asteptarilor,iar in DNA-ul meu exista acolo o mitocondrie mica,mica care imi sopteste cu voce pitigaiata ca nu am ce transmite unui evetual cititor si imi aduce aminte hlizindu-se ca vor fi poate si loc de critici aspre…rezum,eu fug de tot ceea ce cred ca nu-s capabila sa fac,din pacate nici macar nu incerc,poate ca nu vreau sa-mi creez o dezamagire,cine stie? Asta sant si n-am ce face…alta,mama nu mai face 🙂

  22. Hmmm, imi aduci foarte mult aminte de mine, cu tot ceea ce spui acolo… Teama de a fi respins, teama de critici, teama ca nu cumva, si nu cumva… Nu e bun deloc coltisorul ala in care te-ai bagat, te retragi singura in spatii stramte care nu iti permit manifestarea fiintei. Eu m-am descatusat. Hai si tu ! Si nu vorbesc de blog neaparat, ca nu e musai, iti dai seama. Dar fa o cura concentrata cu incredere in tine, lasa nebuniile la o parte, toate sunt numai in capul tau, lumea nu le vede. Auzi, ce facem aici, psihologie pe paine ? hahaha :))

  23. …depicam firul in paispe :)…deci,incerc sa „ma explic”…eu de fapt nu ma ascund,nu ma bag la colt,ba dinpotriva imi place sa bag la colt;)imi plac chestiile „appariscenti”…iar despre increderea in mine,adesea e mare,chiar prea mare…dar nu cred ca mi-ar place sa ma confrunt sau sa ma las criticata de fietecine,sa-mi deschid sufeltul sa zicem pentru cine nu ma merita…eu sant tipul de fata-baietoi,cea care te ia de guler daca o superi,dar asta in viata de zi cu zi,internetul e un mecanism complicat,creeaza iluzii,iubiri,dezamagiri,fericire …intelegi despre ce vorbesc? Nu pot sa ma confrunt cu „necunoscutul”…nu-mi place…eu VREAU sa privesc taria de caracter in ochii celuilalt sau slabiciunea,deci imi plac lucrurile concrete,cele pe care le ating cu mana… Si cu toate astea imi place sa te citesc,in tine simt un om luminat,lucru foarte rar in ziua de azi…

  24. P.S. mai mananc cate o litera din cand in cand 😀 scuze..

  25. Am prins ideea ta… Si ai mare dreptate cu campiile de iluzii de pe internet. Trebuie sa imi revizuiesc atitudinea. Haptitudinea! :)) hahaha Quindi, sei una tipa forte da quello che capisco! Atunci nu imi ramane decat sa te felicit! In ceea ce priveste persoana „luminata” din mine, sa iti traiasca optimismul si felul de a percepe oamenii! 🙂
    P.S. Mi-e dor de ….:))) hahaha

  26. …la mia forza…e doar experienta de viata,ani in care mi-am purtat de grija devenind dintr-o aproape fetita cand am ajuns aici,persoana de astazi,bineinteles nu mi-a lipsit niciodata suportul moral al familiei si a prietenilor,si suturile acolo dove non batte il sole 😀 din partea „dusmanilor”…Imi place sa observ oamenii,sa-i cunosc… Acum cred ca e cazul sa raspund cam ca in reclama de la Budwaiser parca…Tu spui:”mi-e doooor” …iar eu :wazzzzzaaaaaaaaa…….vinoooooooo! 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: