Franturi

Sper doar ca ai invatat sa alegi, si ca din toate cate ti se arata, ai ales sa intelegi…

Aflasem impreuna ca aproape totul sta sa se consume in ultima zvacnire a unei lumi ajunse la capat de drum. Cuvintele fusesera jupuite de sensurile lor primordiale si ulterioare, toate cele rele si bune fusesera incercate sub imperiul curiozitatii si apoi sub cel al disperarii de a ne descoperi ca specie trecatoare. Am exploatat tot ceea ce ni se lasase mostenire, fara a face diferenta intre ce e de sfasiat intre dinti si ce e de contemplat. Descoperisei cu stupoare ca aici nu mai e nimic de facut si de construit, in conditiile in care lumea era rascolita si scotocita pana in cele mai adanci unghere.

Imi parea ca te-ai decis sa te stingi deja, prin vreo camaruta uitata de soarta, cu ochii pierduti in gol si cu golul pierdut in asteptarea singurului aspect cert si inevitabil: moartea. M-am temut fiindca stiam ca sensurile nu vor veni sa iti bata la usa, da, acele resturi de sens, ceea ce mai ramasese de zis si de facut, intre doua batai de inima chiar. Stiam ca sacrul din ei, o data anulat, nu va mai genera canale de comunicare inspre noi, si eram terifiata de posibila ta necesitate de a te stinge..

Nici eu nu eram bine in mine atunci. Traiam o convalescenta palida si letargica aproape, care se intindea in zeci de tentacule asupra tentativelor de nadejde. Urma sa ma retrag sa imi astept apatia finala, insa ma tinea in dinamica o virtute, si nu era cea a inertiei: era virtutea de a te avea. Nu neaparat al meu, ci de a te avea prin preajma, proba graitoare ca lumea inca nu moare. Esantionul viu al unei lumi inca pline de miracole. Si mai era ceva, caderea ta in hau imi atribuia ascendentul salvatorului, si asa mi-am salvat sangele, l-am facut rece ca sa pot fi eu factorul ultim al sansei tale de a fi resuscitat din rarunchii fiintei. Imi tremurau si mie picioarele, si sufletul imi era deja atins de lancezeala de apoi, dar mai stii ca te-am cautat? Printr-un coridor lung si galben de soare mort, am ajuns la usa unde nu mai batuse nimeni de ceva vreme si am deschis-o peste imaginea ta, si ti-am aparut in pragul ei. Am avut impulsul obsesiv de a-ti insufla ideea ca un sens este… Ori ca l-ai vazut in mine, ori ca l-ai vazut mai departe, prin mine, important e ca ti-am donat din ultima palpaire de vointa ce o mai simteam bantuind confuza prin mine. Iar din tine atat imi mai aduc aminte, ca la cateva saptamani departare de gura prapastiei noastre ti-am zarit in spatele esarfei verzi, rumenul obrajilor. Functionase transplantul de vointa si licarire. De atunci am putut avea somn sanatos noaptea, ceva imi soptea ca pericolul tau trecuse, si implicit si al meu plecase pe pustii…

Reclame

2 răspunsuri to “Franturi”

  1. îmi place din ce, din ce mai mult cum scrii 😀
    cât despre melodie îmi place la nebuni şi solo-ul de chitară şi versurile tot.
    P.S.: Secvenţe din Prison Break 🙂

  2. Multam fain, Dante. Melodia este ucigasa, intr-adevar…
    You’re the winner, Prison Break – serialul care m-a tinut cu sufletul la gura! 😉
    P.S. Vezi ca a aparut seria III
    P.P.S. In curand…surpriza ! 😛


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: