Durere veche

  In drumul meu catre un vesnic inainte, privirea nu am reusit sa-i uit nici azi… Pasea in spate, refacea chinuit inapoi drumul catre sine si catre cei cativa martori, care ii insotisera din ochi toate gesturile vietii, pe cele complete deopotriva cu cele stirbe. Nu reusesc sa ii las privirea in spatele vremurilor mele, fiindca in toiul acelei nopti cernite, isi agata ochii de mine cu licariri ultime de iubire. Ma brazda in dureri, ma seca de toate fluviile mele, imi adancea sufletul pe lama ghilotinei, ma rupea in fasii de fosta-eu… Pana in gat imi navaleau strigatele, iar de acolo le sugrumam si le inghiteam inapoi in ghionturi seci. Ma curmam sub neputinta… Ma plecam strivita sub durerile ei mute.
 Trebuia sa ii par calma, cel mult sobra, in timp ce sarmana, sub ochi mei se micsora din ce in ce. Am inchis in acea noapte toate ferestrele si usile, de teama ca vantul sa nu o duca la orizont mai devreme decat ordonase sorocul. Timpul devenise mai darnic, astepta dincolo de ziduri si cazuse pe tample de ganduri absente.

Eram partea ei dreapta si dupa cum isi alerga ochii intr-ai mei, intelegeam ca la mine gaseste o anume alinare. Ma cauta din priviri facute punti peste doua lumi, si imi mai cauta si mana… Eu..partea ei dreapta… Partea ei stanga nu indraznesc a banui cine era, caci de cate ori isi atintea privirile acolo, ochii ii deveneau ciute speriate. Flacara candelei se pitise necajita in spatele unei scantei timorate. Si iar isi ruga din ochi partea dreapta…
Aerul din jurul meu si al ei devenise teapan, mi-era frig de frica si frica de frigul ei. Eram prinse amandoua intr-o aripa paralizata de timp. Inlemnise tiuind linistea noastra… Nu imi auzeam gandurile cazute in genunchi la ruga.  Ii inmuiam buzele cu ultimele ei picaturi de apa, si imi inghiteam lacrimile si buzele sfasiate de dintii sterpeziti in crispare.. Sfantul Pantelimon surzise… Si ea mi se ducea din ochi… Eu,  partea ei dreapta, ramaneam din ce in ce in urma, in urma, in jos, si mai in jos, in nevazut… Plecase in patru respiratii. Patru ultime marturii ce imi suiera si azi in minte. Era deja la brat cu vantul cand eu inca ma prefaceam ca nu inteleg…

 Si sfanta Veronica din icoana ce ii statuse capatai, isi plangea obrajii tineri udand chipul cristic de pe naframa impregnata cu o durere mai veche…

Mamaie, iti este frig?

Reclame

13 răspunsuri to “Durere veche”

  1. A avea curajul sa pleci, tragand dupa tine viata ca o trena, sa te inclini privind pana la ultimele aplauze din incheieturi prin deschizatura cortinei. Spune mult. Sa te imbraci mai apoi in lumina, iesid pe o strada necunoscuta,pavata cu ingeri si chipuri ce au fost, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Nici frig nici frica, la adapostul unei sperante vii, ca ai sa invii..

    „Mai cântă-mi odată acelaşi cântec,
    Să învii în pieptu-mi sufletul serb…”

  2. „Sa te imbraci mai apoi in lumina, iesid pe o strada necunoscuta,pavata cu ingeri si chipuri ce au fost, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.” Cat de vie este imaginea asta, T.! Si intru totul linistitoare.. Multumesc. Mamaia mea acolo e

  3. viata e o ghicitoare. doar cativa dintre noi gasesc raspunsul ei. Mamaie l-a gasit…
    Trebuie sa ii privim pe oameni ca si cum n-ar exista Dumnezeu. Trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ca si cand n-ar exista oameni!

  4. Mihai, intr-adevar viata e o ghicitoare, as indrazni sa spun ca e una frumoasa, in rezolvarea careia iti sunt necesari ochi simpli, mari, si suflet clar. Mici indicii ni se dau de aici.. 😉

  5. Cristia,
    altfel nu te gasesc / lasa-mi un comment cu IDul tau de mess, pe blog! multumeeeesc! 😀

  6. Sunt convinsa ca mamaie a trait fara arogantza si a plecat dintre noi fara umilintza. Acum, iubirea ei iti vegheaza clipele, iar faptul ca aminitirea nu s-a estompat reprezinta modul prin care ii multumesti cu prisosinta.
    Chiar daca amintirea doare, ea aduce o energie care salveaza fiinta de la blazare timpurie.
    Admir acest gen de afectiune si sufar cateodata pentru ca mie imi lipsesc multe amintiri din album, bunicii mei plecati fiind dintre noi de prea tineri.
    Aveam doar 10 ani cand mamaie s-a imbracat in lumina si a iesit pe o strada necunoscuta, dar imi amintesc cat de mult ma iubea si cat era de mandra de mine.
    …………………..
    ..referitor la comentul meu din postul „sus in mine”
    Cristia…tu stii ca iubirea inseamna acceptare neconditionata…De fapt, oamenii sufera in iubire doar pentru ca sunt egotici si de cele mai multe ori mai sufera atunci cand incearca sa detina controlul…E complicat, nush ce mi-a venit, dar e tare frumos sa iubesti si sa daruiesti neconditionat. Am citit undeva ca omul care iubeste neconditionat il „atinge” pe Dumnezeu. E o treapta superioara a elevarii spirituale.Eu cred despre tine ca esti tare aproape de Dumnezeu.
    Si nu uita ca foarte putini oamenii sunt capabli de o astfel de iubire, marea majoritate abordand iubirea mercantilist.
    Hugs!

  7. si cartea cand o scri?

  8. Gabitzu, mamaia mea nu mai e o durere (ciudat, dar multe nu imi mai sunt dureri). Locul ala gol, tiuitor si absurd pe care il lasase in urma, nu mai e, s-a resorbit. Mamaia uneori e mai prezenta decat atunci cand se hlizea cu mine in gura mare pe balconul ei insorit. Iubirea ei m-a dibuit din nou prin lumea mea. O simt la loc de pace, acolo unde este si mamaitza ta 🙂
    ………
    Sus in mine m-am cocotat fara sa vreau. Mi s-a intamplat sa ma trezesc mutata. Nu are legatura cu iubirea mai mult sau mai putin conditionata. Iubirea pentru oameni, asa stirba cum o detin, nu s-a schimbat, numai ca ei i s-a adaugat, in sfarsit, draga Doamne, si iubirea pentru mine ! E prima oara cand ma accept. Ia sa bem pentru asta, ca mi-e sete 😉

  9. Baghy, stai sa ma descalt, si ma apuc sa scriu si cartea 😉 🙂 😛 Pai, ce, eu am fata de scris carti? :))))

  10. Esti minunata…fara cusur !
    Well done!
    Si…da…sa bem, sa bem !!!

  11. pai de ce nu? si fata nu ti-o stiu ca sa imi dau cu parerea

  12. atat de bine te-nteleg…am fost crescuta de bunici de la 8 zile caci parintii mei nu s-au prea interesat de mine…insa stiu ca o iubesc pe bunica mea mai mult decat orice pe lumea asta…si stiu ca uneori mi as dori pur si spl sa mor eu inaintea ei caci nu stiu cum as suporta ca Dumenzeu sa o ia de langa mine…
    e o iubire fantastica…

  13. Bine ai venit, Darkanny 🙂 Imi place mult ce mi-ai scris despre bunica ta, practic ea ti-a fost mama. Din pacate, vine o vreme…si pentru mama mea si pentru bunica ta… E cam egoist din partea noastra sa cerem sa murim inainte. Sa ai grija de mamaia ta!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: