Nopti departe

Pierduta prin localuri ce feresc de noapte, printre iluziile celor ce se vor a fi aparte si printre bauturi improvizate; printre absinturi fosforescente si bule de aer in clocot ascendente… Fac slalom printre ochii trufasi, ce fara drepturi si-n absurd ma iau la rasfoit, azi ii dispretuiesc,eu nu sunt asa lesne de citit.

Si apoi, afara, in ploaie, sub cerul impasibil, pret de o eliberare, o ploaie ca aceea…tamaduitoare, prin care masinile sa se piarda in zig-zaguri de neoane chioare, si totul sa aiba miros de pamant ud si de uitare. Deasupra mea tot cerul sa se adune, iar in asfaltul ud sa se ingane lume-n lume.. Si apoi, posibilul crezut odinioara, sa se imprastie necontrolat, in linistea fumului de tigara.

Si-ntr-un tarziu pierdut de noapte, ma-ncumet sa imi fiu aproape si constiinta mi-o reneg in asternuturile-ntunecate…

21 răspunsuri to “Nopti departe”

  1. „În viul nopţii, gândul mi-l asmut,
    Să calce în copite azimuturi,
    Păcate vechi, uitate-n începuturi,
    S-azvârlă ereziile sub scut.

    Îmi cade stihul, repede, sub cnut,
    Şi fluturi se ascund în lampadare,
    În cârcă duc eterna întrebare:
    Înaltul zbor, când oare l-am pierdut?

    Pe ochii dimineţii pun arginţi,
    Luceferi îi strecor în podul palmei,
    Ascult tăcerea şi dau cep sudalmei
    Tăind în carne dâre lungi, fierbinţi,

    Şi taina unduită în astral,
    În viul nopţii, ninge cardinal.”
    Elena Munteanu

  2. si azi posibilul crezut odinioara, mai poate fi crezut… si uneori chiar dovedit…
    imi plac uitarile de mine… abandonarile… nu renagarile… si vreau… vreau astenuturi albe care sa-mi dea increderea ca perderea nu este ilegala… pentru ca mai apoi imi voi dori sa ma mai regasesc in amandoi… chiar daca azi plimbandu-ne prin ploi… nu stiu sa numar altfel decat, din doi in doi…

  3. Am un cuvant pe care il stii, cuvantul indiferent.
    …indiferent de noapte, iluzia-i intr-o poveste ce nu mai este …
    …indiferent de aproape, pasesti tarziu departe …
    …indiferent de soapte, existi in toate… si totusi e atat de indiferent si nu ia parte …

  4. Gabitz, splendida poezie..!! De unde le tot culegi?
    „Şi taina unduită în astral,
    În viul nopţii, ninge cardinal.” 🙂 Cat de frumos si viu.. Ce ne-am face fara complicitatea noptii?
    Multumesc, Gabitz scump ! 🙂

  5. Ovi, daca inca o data mai poate fi crezut posibilul de odinioara, de data asta ma doboara :)))) Asta ca sa fim in rime 😉
    Deci si tie, Brutus, iti plac uitarile de sine.. ;)Dar cand te afli treaz nu incetezi a numara din doi in doi.Tz tz tz 🙂 😛 Ce ne facem cu tine? 🙂
    Esti un romantic incurabil. Atat permiti sa se vada, in rest nimic.
    P.S. Off-topic: Multumesc pentru caracterizarea foarte inspirata 🙂

  6. Liana C, emotionante si frumoase cuvinte imi trimiti… „Indiferentul” tau capabil sa defineasca atat de cuprinzator situatii si situatii.. Iti multumesc frumos

  7. In spatiul teribil al noptii se produc ori pacate grele ori iluminari. In textul tau reusesti sa suprinzi granita aceea subtila dintre pacat si iluminare, ramanand pentru tine, cea care scrii, ori pentru fiecare dintre noi, optiunea, care e cea mai grea.

  8. Spatiul urban ca un recif de corali… Uneori il mai incearca si submarinul Nautilus, dar apele sunt mici.

    Imi plac coralii vii; insa moartea le e mereu aproape.

  9. Stiu ca si tu te-atingi de stele! Si tu saruti petale!
    Tu ma misti pe mine! Eu m-anin de tine!

  10. Maria, sub acoperamantul noptii se petrec altfel de realitati. Se petrec basme, se deschid ceruri, au loc disparitii neasteptate, aparitii binecuvantate, se topesc hotarele ilicitului.. Vad noaptea ca pe o binecuvantata acoperire, ca pe un analgezic al durerilor de mine. Ma simt ca tinuta in causul palmelor imense ale unui Dumnezeu ce motzaie..

  11. Nautilus, frumoasa viziune.. 🙂 O bariera de corali, o ingramadire de marturii, acum trecute sub tacerea unei treceri imense de ape. Izolarea, Nautilus.. Mi-e dat sa o cunosc fara s-o cer si o primesc ca pe o sansa in plus. Ma simt atol, cu un adevarat vulcan tacut in mine, iesire timida la suprafete convalescente. Si totusi inca vie, stiind ca si moartea e o masura potrivita mie 🙂

  12. Gabitz, mereu ma ating de stele. Le deranjez mereu 🙂

  13. Ce zici de alaturarea asta „Printre iluziile celor ce se vor a fi aparte, ma-ncumet sa imi fiu aproape”…
    Sigur ca asta-i simtirea mea, prinsa-n cuvintele tale, nu-i o interventie in scrierea de mai sus.E doar o permutare, ca-n ultimul timp nu stau pe roze cu inspiratia.
    O dupaamiaza placuta!

  14. Joramo, poate fi si o interventie in scrierea mea, fiindca e intr-adevar inspirata. La urma urmei, rezuma atat de frumos noptile mele departe, si poate si noptile tale.. 🙂 Multumesc de asa frumoasa completare! Sa ai o seara frumoasa

  15. ce frumoasa e noaptea, pana si intunecarea ei vindeca. Intunericul are o muzica defensiva. Fara teama de lumina, noaptea sopteste, ingana din miezul ei, un cantec ce aduce in fiecare dimineata soarele, unul al constiintei de sine,

  16. Acolo unde „intunecarea ei vindeca”, vine soarele convalescent si scormoneste adanc. Uneori constiinta de sine e apasatoare, apasare de care numai somnul profund, in bezna, usureaza. Imi place intunecarea noptii, imi place ploaia marunta si rece, imi place tot ce nu ma expune, ce ma pune la loc de pace, ma acopera, si ma conserva in mine. 🙂

  17. Cristia… eu permit mult… tocmai de aia scriu asa de labartzat… si deslanat.. si cu litere inversate sau lipsa sau plus… ca sa las loc mult de… citit printre cuvinte…
    romantismul nu se vindeca.. te nasti cu el… si cu el mori.. iar intre nastere si moarte… platesti tribut la ce altzi iignora…
    oricum… nu mai e la moda romantismul… dar asta nu schimba cu nimic situatzia mea…
    P.S. Off-topic: placerea a fost si ramane de partea mea…

  18. Ovi, putin imi pasa de ce este la moda sau nu. Eu am alte nazuri si fasoane, dar nu tin de moda 😛 🙂
    P.S. Off-topic: Parerea mea este ca 70% din succesul caracterizarii se datoreaza faptului ca m-ai cunoscut prin ceea ce scriu. Nu? 🙂

  19. off topic… imi pare rau sa te contrazic… dar pareea ta este 100% eronata…

  20. Citindu-ti randurile, nu doar postul asta, imi amintesc cum imi scriai mie sa nu mai gandesc atat. Dar tu ce faci? Creezi imagini foarte frumoase si asa reusesti, in parte, si pentru ca gandesti prea mult.
    Multa poezie… nu o posed, dar imi place s-o aflu.
    Legandu-ma de lucrurile mai lumesti din randurile tale, mi-ai facut pofta de Absint.:) Si-mi amintesc ce atmosfera a facut Reamonn cand a cantat de revelion, la Sibiu… Desi nu agreez imbarligatul in multimi, imi amintesc cum erau -100 de grade afara si cum Reamonn a incalzit si a imblanzit romanii, cum toata lumea canta, nimeni nu mai tipa, nimeni nu mai arunca cu sticle si borcane. E frumos cum ne unesc emotiile…

  21. Peculiar, bine te-am gasit printre randurile mele 🙂
    Tie iti scriam sa nu mai pui la suflet golul din oameni, nimicul din ei. E neplacut, stiu, dar cu vremea, invata sa fii imuna 😉 Uite, cu un absint sau doua date asa, repede, peste cap, imunitatea se instaleaza de la sine :)))) Eii, comedie! Imi pare rau sa aflu abia acum de Reamonn la Sibiu 😦 Habar nu aveam! E clar ca traiesc in alte lumi..si chiar nu as fi vrut sa ii pierd 😦 Noroc ca v-au unit pe voi emotiile, ca eu eram plecata in sferele mele saltaretze :))
    In rest, multumesc pentru aprecieri..


Lasă un răspuns către cristia Anulează răspunsul