Despre curajul cercetarii posibilitatilor de sine

195720569_a00d461591_b.jpg 

„I stand in the way of the things I can be…”  Moby

Confesionalul nostru, chiar daca uneori dureros, e facut din lemn de stejar. Puternic, masiv, cat sa ne permita sa fim fragili atata timp cat stam in interiorul lui. Un Mamvri complice… Confesionalul nostru este al nostru fara pic de constrangeri, daca bati usor in lemnul lui si apoi asculti, vei auzi inca viitoarele ghinde foindu-se. Stau cuminte si te citesc. Scrii intr-o tonalitate joasa si calma, iti astupi mocnirile cu nuante calde ale miscarilor mainii drepte.

 Mi s-a spus nu o data, ca cei care gandesc prea mult sfarsesc departe de fericire, dar eu nu ma pot salva si vad ca nici tu. Am curiozitatea de a vedea ce este inauntrul inauntrului, sa nu cumva sa imi scape vreun amanunt. Desfac, desprind si descompun si apoi incep sa ma clatin. Ma sufla din toate partile indoielile, banuielile, paranoiele, sudorile reci… Si cu toate astea nu m-as intoarce niciodata la suprafata calaie a lucrurilor, fiindca acolo doar se respira. Atat. Se omoara timpul alocat, respirand. Prefer sa ma tavalesc in adancuri, sa ma zbat, sa las sa imi dea sangele pe nas si pe urechi, sa trec prin centrifuga inerenta, dar sa stiu ca am murit incercand. Nu asteptand. Poate vei muri in neguri si ceata aceea a ta, nu e regula ca ne intoarcem dincolo cu raspunsuri, dar macar stiu ca in zbaterile tale ai intrezarit in strafulgerari idei de tine, si de ce ai putea fi, de ce ai fi putut fi. Parte din noi este si ramane ceea ce am fi putut fi, nu cred ca ajungem la capacitate maxima. Ce frumos insa sa zaresc in dupa-amieze ca cea de azi, in fata ferestrei plouate, tot ceea ce reprezint eu… Eram toti adunati in mine, si eu eram distribuita tuturor. Era si mamaia in mine, am vazut-o foarte clar, pentru o clipa am sovait intre a crede ca ma numesc Cristiana sau cumva …Aura? Da, si au fost mai multe cele pe care le-am vazut azi…Uimitor… Erau acolo si toate posibilitatile de ceea ce as putea fi si poate nu am sa permit sa fiu, dar erau acolo toate, colcaiau printre ele si incrancenarile mele. Asta sunt eu, asta voi fi, asta voi fi fost. Nu mai dau cu fruntea de pamant decat daca mai aud vreodata ca sun a gol.   

Cumva am stiut despre tine…tot ce ai scris azi. Nu sunt mag nici eu, asta ar mai lipsi  Dar intr-un fel nu mi-ai zis nimic nou, in al cincilea cerc al somnului meu simt cum stau lucrurile. Si nu compatimesc pe nimeni care este trecut prin dusuri scotiene. Din contra, te fericesc de mii de ori, poate ai sa intelegi vreodata de ce. Te fericesc pentru ca nu te multumesti cu raspunsuri de duzina si pentru ca nu iti balacesti constiinta in amnezie auto-indusa. Te mai fericesc pentru ca intinzi bratele si ochii catre in sus, si pentru ca nu fluturi flamura alba in fata fortelor ce trag de tine intr-o parte si in alta. Cauti sa intelegi, cauti sa te aduni, te cercetezi, ingenunchezi marturisind, te arunci cu capul inaintea ideilor facute dupa acelasi calapod, nu halpani ganduri tranchilizante, ci te lasi macinat si disecat. Si la sfarsit asta va insemna ca ai trait, nu ca ai planat pe deasupra sfartecarilor. Te vei intoarce dincolo fara demonul care acum ti se agata de piciorul stang, si vei fi in mod sigur mai intelept si mai unitar decat atunci cand ai plecat.  Parintele Buga, a spus o data la un curs de-al lui, la care stateam cu gura deschisa si cu ochii cat cepele: “ Dom’le, sunt unii care prefera sa moara acasa, in pat, la caldurica…”  Atunci cand i-am vazut zeflemeaua din priviri zicand astea, am decis ca eu numai acasa la cald nu o sa mor, orice o fi insemnand asta… Lasa, chit ca mori cu legiuni demonice de gat, dar mori incercand sa fi ceea ce ai putea fi, incercand sa iti intorci cochilia cu partea luminoasa in sus, ca sa vezi, ca sa cunosti, ca sa masori care ti-ar fi posibilitatile, care ti-ar fi punctul de plecare… Ne salvam posibilitatea de a fi unici. Si nu pentru spectacolul vreunui Dumnezeu. Ci pentru simplul fapt ca am fost azvarliti in centrifuga asta, in care nu ni se da in mod generos nici macar identitatea, si toate certitudinile de acum o ora doua, ni se iau de sub nas..

Ma plec acum somnului si altor incurajari ce vor veni sa ma surprinda dinspre destinatii fara nume,  insa nicicand straine mie…

Reclame

9 răspunsuri to “Despre curajul cercetarii posibilitatilor de sine”

  1. Pentru ca iti pasa, acel ce este citit si cercetat nu va ramane indiferent la curajul tau. E privilegiat de acordarea unei sanse, chit ca exista posibilitati de sine. Cred ca am inteles bine, te citesti, te cercetezi pentru a analiza posibilitatile de sine … daca gresesc, gresesc …daca nu, nota zece pentru cercetare.

  2. Liana C, esti tare scumpa 🙂 In felul tau ai dreptate. Scrisorile acestea nu imi sunt adresate. Initial au avut alta destinatie, dar scriindu-le, mi-am dat seama cat de mult si cu folos imi scriu de fapt si mie. Nu a ramas nici el indiferent, dar nici eu indiferenta la tot ce am primit dinspre „destinatiile fara nume” , locuri inspre care ne indreptam, unii mai constienti, altii mai pe „pilot-automat” cum am citit azi undeva…

  3. Iubirea are inteligenta ei, felul ei de a vedea, de a percepe, felul ei de a intelege viata, felul ei de a patrunde misterul existentei. Poetul e mult mai aproape de asta decat filosoful. Iar misticul este chiar in templu.

    Nu trebuie sa dai socoteala nimanui, esti raspunzator numai fata de tine insuti.

  4. niciodata nu m-am gandit la… cum o sa mor… unde… sau cand…
    de fapt nici nu cred ca asta este partea cea mai importanta a existentei mele… fie si ca as considera moartea o trecere spre … sa-i spun dincolo… (pentru mine moartea este un somn adanc fara vise si fara de trezire… cand nu mai stiu nimic… cand nu mai pot sa fac nimic)
    ce imi doresc este… ca sa traiesc asa de frumos… ca in clipa mortii sa nu consider ca am trecut degeaba pe pamant… sa pot spera chiar si atunci in Dumnezeu si in promisiunile lui…
    oare… imi doresc prea mult?

  5. Gabitz, printr-un anume fel de iubire, da, asa cum zici si tu, am reusit sa nu mai fiu ce am fost si sa ma cunosc mai in adancuri.
    In ceea ce priveste ultima fraza pe care mi-ai scris-o, ai anticipat o situatie in care am fost pusa de curand si am inteles fara nicio urma de dubiu ca raspund doar inaintea mea. Dar asta nu ma scuteste, ba mai mult, cred ca ma incarca cu responsabilitati in plus.

  6. Ovi, asa sa faci, sa traiesti frumos, sa simti cu toata fiinta ta, sa iti dai cat de multe sanse poti, sa crezi glasului tau interior. Si sa ai certitudinea ca moartea nu e deloc somn inconstient 😉 ca nu prea e asa. E de lucru si dincolo. Dar mai mult de joaca… 🙂

  7. cristia draga, fondezi pe ceva solid afirmata ca… dincolo mai este ceva??? ca nu este ca un somn???
    cu tot respectul…
    ovi

  8. Mă iertaţi că intervin, eu aş zice că dincolo nu e pur şi simplu „ceva”; dincolo e patria de origine a oricărui suflet şi locul unde îşi regăseşte idealul divin.
    Că vrem să-i spunem împărăţia cerurilor, lume spirituală sau altcumva, contează mai puţin. Unii o intuiesc prin credinţă, alţii o presimt prin calităţi native, iar alţii o caută pe cale conştientă. Ea este însă acolo, mereu revărsând în viaţa noastră darurile ei.

  9. changagriel… da… cred in patria de care zici tu… dar o regasesc dincolo de somnul ala adanc… si.. simplu… eu o numesc imparatzia cerurilor…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: