Acasa

Cand cerul isi aminteste de mine, ca de fiica imprumutata pamantului, raspund chemarii, in suflet cu suspinul de usurare al sentimentului apartenentei. Acasa la mine e acolo, stramosii mei se ascund in basme si ma invoca in cantari sub focul stelelor preistorice. Acolo e lumina alba a pajistilor suspendate si a lanului de bumbac, un taram care palpita ca un organism viu in eterna asteptare de mine… Ma adun de aici si ma rostogolesc inspre acolo de cate ori chemarea se aude, nu as lipsi pentru nimic in lume. Nu este fericire mai deplina decat aceea a unui acasa de dinainte de inceputuri.

Te iau si pe tine cu mine, te urc pana acolo unde totul imi devine familiar si te plimb printre elfi si pe sub ochii innaripatilor cu stea in frunte. Calatoresti cu mine ca sa stii de unde vin… Te traiesc suav si inalt, fara de stirea ta, pe culmi pe care constient nu le-ai intelege. E felul meu de a iti impartasi un alfabet necunoscut lumilor tale, e felul meu de a ramane langa un om al pamantului…

Reclame

Niciun răspuns to “Acasa”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: