Despre incredere

Prezumtia de nevinovatie, acordata independent de fluctuatiile vremurilor si de coloratura perceptiilor, deriva din incredere. Increderea fara unitate de masura,  care nu se sprijina pe probe si dovezi avocatesti, ci izvoraste in tonalitatile naturalului cel mai natural, ca fiica a credintei. Increderea nu ca revers al medaliei suspiciunii, nu acea deculpabilizare prestabilita prin rigori juridice, nu cantarita indelung la lumina mintii bruscate in imagini fragmentare, care niciodata nu se vor compensa una pe alta…Ci increderea ca toate sunt ceea ce trebuie sa fie si unde trebuie sa fie, in excelenta timpului „acum”, intr-o deja perfectiune a conjucturilor, si nu vreuna viitoare. Imbelsugata seninatate si plenarul accept a ceea ce este, departe de etichetari sterile care sa degenereze in teama de dublul sens, sau de interesele secundare.

Increderea, nedobandita pe vreun parcurs, prin inductii si deductii fortate, ci ca stare innascuta, este unul din gesturile absolut nobile ale fiintarii in fiinta,  scris in codul genetic al omului superior, adica omul care a depasit conditia stramta a sectorului propriu bine delimitat, a gardului de sarma ghimpata care tine departe interactiunea cu viata  prezenta in ceilalti. Vorbesc despre omul in care suspiciunea nu si-a imprastiat samanta acida. Vorbesc despre omul care nu stie de tensiunea panditului la cotitura, care reuseste sa vada in impotmoliri si rataciri doar stari embrionare ale ulterioarei intelegeri.

Reclame

33 răspunsuri to “Despre incredere”

  1. Dar tu vorbesti despre lucruri de-a dreptul sfinte: incredere, prezumtie de nevinovatie! Cuvintele astea dau frisoane intr-o epoca a manipularii de orice fel. Interactiunea cu ceilalti lipsita de suspiciune, mai presus se orice banuiala?! Asta da dovada de suflet nobil care ar merita o statuie(probabil doar asa ar ramane necorupt).

  2. Rezonez aşa de frumos cu ce scrii aici…

  3. Ambra, ma asteptam si la reactii de genul asta, mai ales din partea celor care se misca in aria juridica 🙂 Intr-adevar, par lucruri sfinte, par naivitati, par ineptii! In lumea in care traim, precautia, asigurarea, paza, anticiparea…par mult mai la indemana. Dar am vrut sa subliniez aici nobletea sufleteasca si de caracter a celui ancorat mai mult in prezent, in propria fiinta, si in fericirea simpla de a fiinta, decat in supozitii, suspiciuni, sudori de frica pentru „daca” si „parca”. Am vrut sa fac o delimitare intre cei care isi rod unghiile si le tremura fundurile de teama mancatoriei, lipsurilor, de teama vreunui complot, de frica de a fi pacalit, sau „fraierit”, cum zicea Steinhardt, in fine, de teama vreunui viitor hain si cei care traiesc senin si cu incredere: incredere in sine,incredere implicit in ceilalti, incredere in prezent, in viitor, in ceea ce este, si in perfectiunea a tot ce va sa vina. E greu, stiu, dar e de preferat vietii de animal haituit, care in orice forma presimte o amenintare..

  4. Golby, it’s been a while..! 🙂 Bine ai revenit printre cei vii! 😛 🙂 Ma bucur daca rezonezi cu ce am scris.. Sa auzim de bine

  5. wow. ambraaaa!! ce replica. don t worry

  6. Da, Razvan, replica ei este foarte pertinenta :). Privita printr-o anume optica! Oamenii sunt ceea ce sunt, cu sau fara constiparile noastre.. Viata, nici buna, nici rea,e ceea ce este, cu sau fara sudorile noastre de ingrijorare. Ba mai mult, incordandu-ne, ne modificam destul de urat realitatea, avand in vedere ca structura adn-ului, structura atomului…sunt sensibile la energiile emanate de noi. Cu ce realitate decizi sa te inconjori? Cu una de tremurici si depresie? Focalizand pe belele? Sau cu una destinsa, de pace si ganduri un pic mai inalte? 🙂

  7. Eii, dracie… :)) 😛

  8. Tocmai pentru ca oamenii sunt ceea ce sunt si realitatea este in mare parte, fara nici o incordare, cea de la stirile de la ora 5 dupa-amiaza. Poti s-o ignori, sa schimbi canalul, sa arunci si tv pe geam ea vine peste tine.
    Eu am judecat textul ca pe o dorinta, ca pe aspiratie nu ca pe o ineptie. Daca era asa nu ma oboseam sa comentez … Si mie imi place sa cred ca marea majoritate a oamenilor isi doresc sa traiasca inconjurati de bine, adevar si frumos dar din pacate tot ceea ce vad in fiecare zi imi spune ca trebuie sa scot coltii si ghearele daca vreau sa supravietuiesc.
    Nimeni dintre cei pe care-i cunosc eu nu au taria lui Steinhardt sa parcurga etapele intelegerii profund omenesti a propriilor trairi dar si ale celorlalti, ca sa nu mai vorbim de intelepciunea data de suferintele indurate.
    Nu sunt de partea optimistului dar nici a pesimistului, eu optez pentru vigilenta si respectarea propriilor principii pe care e bine intotdeauna sa le ai.

  9. Vorbesti de icrederea noastra in noi insine?, caci de un alt fel de incredere nu cred ca se mai poate vorbi in lumea in care traim, o lume a suspiciunii, dornica de a vana si de a compromite tot ce intalneste in cale, chiar daca nu sunt motive intemeiate. Si atata vreme cat ne ducem traiul intr-o astfel de lume nu-i putem ignora pe cei ce ne suspecteaza fara vreun motiv anume si care-si manifesta lipsa de incredere fata de noi. Si cred eu ca acest lucru ne influenteaza intr-o oarecare masura si pe noi, ne afecteaza uneori chiar increderea fata de noi insine, pentru ca nimic din ceea ce intreprindem nu putem realiza fara sa interactionam cu aceasta lume.
    Da, unii dintre noi ne-am mai pastrat increderea in noi, in prezent si in viitor si cate lacrimi varsam uneori cand ne ciocnim de realitate…

  10. Ambra, continui sa sustin ca punctul tau de vedere este unul absolut valabil, pertinent. Nu il combat, la fel de bine cum nici nu ader la el, tocmai pentru ca opticile difera, perceptiile difera, fara ca aceasta sa insemne ca vreo opinie ar fi eronata si una cea dreapta. Sunt puncte de vedere. Aceeasi realitate privita din unghiuri diferite. Omorurile, violurile, furturile, se infaptuiesc de cand lumea. Ca un segment destul de larg al populatiei prefera sa vada cu precadere acest aspect, nu inseamna ca numai asta e realitatea. Realitatea e mult mai vasta, mai complexa, cu mii de fatete, cu mii de manifestari.
    Textul meu e despre increderea in viata , despre mersul senin prin ea. Despre alegerea unui prezent neumbrit de „aoleu”, „daca cumva”, „parca” „si totusi”…

  11. Capatullumii, bine ai venit aici 🙂 Iar acum sa ne lamurim:
    „Ci increderea ca toate sunt ceea ce trebuie sa fie si unde trebuie sa fie, in excelenta timpului “acum”, intr-o deja perfectiune a conjucturilor, si nu vreuna viitoare. Imbelsugata seninatate si plenarul accept a ceea ce este, departe de etichetari sterile care sa degenereze in teama de dublul sens, sau de interesele secundare.”
    Despre asta vorbesc, capatullumii. Si daca in jur lucrurile sa zicem merg ca naiba, iar oamenii sunt din ce in ce mai ignoranti si suspiciosi, sa ma imbolnavesc si eu? Sa ma aliniez si eu? Sa ma alienez? Unde e logica? Si daca stau in garda vesnica, ce? Sau daca plec capul stresat pe perna, iarasi te intreb, ce?
    Increderea in viitor, da. Viitor care,daca e imaginat, proiectat intr-un anume tipar, cand e confruntat apoi cu realitatea, poate naste lacrimi. Depinde ce proiectii, ce dependente ai creat in legatura cu acest viitor. Daca ai imaginat vreun bine care consta in cine stie ce avutii, sau intr-o anume situatie care ti-ai pus tu in cap sa se intample si nu s-a intamplat, cred si eu ca te buseste plansul. Eu vorbesc despre increderea in prezent, ca traire senina a ceea ce aduce, si increderea in viitor ca asteptare a lui nu cu sufletul la gura in speranta ca…, si nu cu fundul tremurand la gandul ca…. . In fine, traire. Acceptand si in masura posibilitatilor creand, cladind, construind, fara gandul la drobul de sare.

  12. P.S. Si chiar daca sosesc ceasuri rele, ca mai sunt si din astea, nu scapam de ele, in afara lor ce inseamna o viata traita in gafaiala temerilor si in otrava banuielilor negre?
    Pledez pentru senin. Nu pentru isteria extatica. Doar pentru senin.

  13. Incredere in prezent? Dar oare prezentul ne ofera increderea lui in noi sau ce ne aduce el pentru a-si castiga increderea noastra? Prezentul nu-i numai al nostru, nu este facut numai de noi cei cu ganduri bune, cu suflete deschise si calde si n-as putea sa am incredere in el doar pentru faptul ca exista, nu cred ca ar putea fi un argument doar existenta lui. Il accept pentru ca n-am incotro, incercand sa-l fac cat mai usor de strapuns, in masura in care se poate. Eu nu cunosc speranta si n-am asteptat niciodata nimic stand cu mainile in san. Si mai cred ca nu ne putem cladi un viitor cat de cat stabil daca nu cautam mai intai calea cea mai buna (specifica fiecaruia) de a porni spre el si in cautarile noastre va trebui sa ne mai gandim si la drobul de sare, nu sa mergem inainte, cu ochii inchisi, fara sa tinem cont de piedicile si pericolele posibile, pentru ca oricand am putea pasi in nisipuri miscatoare daca nu ne facem mai intai o harta a traseului nostru in viata.
    E doar o parere…si sa nu uitam ca suntem oameni vii, practici, cu minte si suflet si trebuie sa ne folosim de amandoua si sa nu ne incredem in ceva sau cineva doar pentru ca trebuie sau pentru simplul fapt ca exista.

  14. toti vrem o viata linistita, senina, un prezent si un viitor cald, dar nu ni le ofera nimeni pe tava, asa ca, vrem sau nu, ne lovim de realitatea „reala” asa cum este ea, pentru a le obtine si trebuie din cand in cand sa mai facem compromisuri cu viata, cu realitatea, cu dorintele noastre.

  15. Serenitatea nu este totuna cu pasivitatea si impasibilitatea. Nu e totuna cu aruncatul cu capul inainte sau cu a sta cu mainile in san. Nu am scris despre atitudinea de mortaciune :). Merg in sensul vietii, fara sa ma sustrag activitatii sau respirului general. Aminteste-ti ca sunt oameni care uita sa traiasca fiindca sunt prea ocupati cu gandurile, masuratorile, asigurarile infinite, grijile, supozitiile si temerile lor. Uita sa sara, fiindca raman captivi in balansul avantului pe care trebuie sa si-l ia. Rateaza momentul de fata fiindca ori mor de nerabdare sa atinga viitorul x sau y, ori dardaie in ideea ca ceva rau s-ar putea sa li se intample, ori pentru ca deplang indelung trecutul.
    Cat despre prezent, el este exclusiv al tau. Fiindca numai tu iti poti trai prezentul. Pe al meu nu, pe al altora nu. Tu ai acces doar la un prezent care este al tau, ti se da tie in totalitate. Fapt pentru care nu iti este el dator, ci tu ii esti datoare (sau dator, ma rog). Sa il impodobesti asa cum stii. Cu bucurie sau cu negativism. Cu prezenta sau cu absenta ta din el. Asta e tot ce am vrut sa spun!
    De acord cu tine ca prezentul si viitorul nu ni le aduce nimeni calde pe tava! 🙂 Singurei ni le incalzim…singurei ne imblanzim timpurile. 🙂

  16. toti mergem in acelasi sens, pentru ca altul nu avem, doar ca in moduri diferite.
    oare prezentul este numai al nostru, ne apartine in totalitate? cat de frumos si cat de bine ar fi sa fie asa, numai ca o astfel de minune nu s-ar intampla decat daca am fi singuri pe lume si atunci nu stiu daca ne-am mai putea bucura de el.
    prezentul meu este influentat aproape de tot ce este in lumea in care traiesc, de saracia care este chiar ea prezentul atator oameni si care imi umple sufletul de lacrimi, de necazurile sau bucuriile celor apropiati si chiar ale colegilor, de muzica ce imi incanta sufletul si de multe altele. Nu pot ramane rece la tot ce se intampla in jurul meu, nu pot ramane indiferenta si nici nu vreau sa ingos randul ignorantilor sau al egoistilor. In aceste conditii, cum as putea spune ca prezentul meu imi apartine in totalitate? 🙂
    Eu cred ca exista un singur prezent: al NOSTRU, doar podoabele difera de la un individ la altul.
    asa simt eu lumea si prezentul…totul trece prin mine, fara vointa mea 🙂

  17. evident… conditzia noastra umana ne este semnata si cu sentimente de incredere… altfel am pasi pe strada cu gandul nereantoarcerii…
    este selectiva increderea noastra… pentru ca si ea… increderea… poarta semnatura de uman…
    limitele unde increderea ma caracterizeaza sunt vaste… dar… din pacate mai este spatziu destul dincolo de limite…
    ma incred in cel de langa mine… acordandu-i toata sinceritatea pana in momentul in care imi ofera motiv de retragere… atunci devin ca un arici cuibarit in ace… si mi se pare normal asa… pentru ca lumea in care traiesc este bipolara… raul si binele sunt realitatzi de necontestat…
    sunt un visator prin excelentza… si vad undeva in afara umanului o incredere perfecta spre care tanjesc…
    cristia… ar trebui sa scrii o carte pe subiectul asta… as fi incantat sa-tzi fiu primul cititor…
    tot respectul…
    ovi

  18. Ovi, m-ai inteles si m-ai completat. Iti multumesc 🙂
    „ma incred in cel de langa mine… acordandu-i toata sinceritatea pana in momentul in care imi ofera motiv de retragere…” Despre asta am vorbit la un moment dat, despre punctul de plecare in „primirea” unui om sau unei situatii:prezumtia nevinovatiei. Nu pornim la drum cu ochii mijiti a neincredere, ca „oare ce intentii murdare are si asta?” Dam in paranoia, si devenim animale la panda, gata sa tresara la orice suflare. Asta nu e viata, nu e fiintare. Este supravietuire, deci cu totul altceva…
    „si vad undeva in afara umanului o incredere perfecta spre care tanjesc…” Nu e in afara umanului, Ovi, e in uman, dar in acele radacini adanci infipte intr-o constiinta comuna a comuniunii, pe care de mult am uitat-o. Tot din cauza zidurilor construite intre noi din teama de a nu fi fentati! 😀 😀 😀
    O carte poate, Ovi…Ce bine ar fi.. Se contureaza, preconizez ca o sa ia forme finale cand o sa am eu vreo 40 de ani! :))

  19. Capatullumii, cand am zis ca prezentul iti apartine, vorbeam despre perceptia ta asupra unui timp care se manifesta general, dar nu este acelasi pentru toti tocmai din cauza infinitelor feluri de a-l vedea.
    „prezentul meu este influentat aproape de tot ce este in lumea in care traiesc, de saracia care este chiar ea prezentul atator oameni si care imi umple sufletul de lacrimi, de necazurile sau bucuriile celor apropiati si chiar ale colegilor, de muzica ce imi incanta sufletul si de multe altele. Nu pot ramane rece la tot ce se intampla in jurul meu, nu pot ramane indiferenta si nici nu vreau sa ingos randul ignorantilor sau al egoistilor.” Exact! 🙂 Asta e prezentul tau si numai al tau, perceptia ta asupra lui, ceea ce decizi tu sa vezi si sa traiesti din el. De-aia e al tau, fiindca in felul asta numai tu il poti detine.

  20. si pentru ca il simt asa, uneori e atat de greu, ca o piatra uriasa legata de picior…
    dincolo faceam referire la Orbitor.Aripa Dreapta, e ultima carte din trilogia lui Cartarescu. 🙂

  21. mereu am perceput divinitatea ca perfectziunea… umanul ca relativul… divinul fara umbra de schimbare, permanent… umanul alergand schimbandu-se continuu intre viatza si moarte… si cu aceasta viziune depre doua realitatzi diferete, imi permit sa afirm ca doar in divin este increderea perfecta… (pentru ca divinul formeaza sfera perfectziunii) iar in uman (umanul formeaza sfera realtivului)umbra a perfectziunii…
    evident… cu cat omul se apropie mai mult de divin limita relativitatzii lui tinde spre perfect… din pacate fara sa-l atinga… pentru ca atingandul… umanul ar deveni egal cu divinul…
    omul singur… in opinia mea nu poate atinge nemurirea… doar divinul i-o poate acorda in dar… ridicandul din relativ la perfect…
    cu tot respectul,
    ovi

    PS: catzi ani voi avea eu… cand tu vei avea 40???

  22. Da, Ovi, divinul se manifesta in si inspre umanitate,se reflecta in umanitate. Purtam in noi amprenta vesniciei si intra in sarcina noastra sa o descoperim si sa o „activam”. Hmm, imi pare cunoscuta discutia asta a noastra, am mai purtat-o candva. 😉 🙂
    PS: Probabil la fel de putini ca si mine atunci 😉

  23. da… imi amintesc dialogul nostru… si eram convins ca si tu… doar imi doream sa reiau un pic din el…
    imi place cum zici tu… ca divinul se reflecta in umanitate… si eu completez… fara sa fie una si aceeasi… asa ca si cum ma privesc eu in oglinda… ma vad acolo… si sunt convins ca sunt tot in fatza oglinzi si nu in ea…
    gata… nu ma zic nimic despre asta…
    sa ai saptaman cu succes…
    pa-pa

  24. Încrederea e un sentiment al viitorului. Iar viitorul este realitatea încă dincolo de noi. Putem să ne-o apropriem ? Nu, pentru că devine trecut.
    Cred că pentru Omul viitorului va exista doar timpul viitor- realitatea pe care nu va încerca să o reducă la fals.

  25. Sunt de acord. Insa cred ca increderea poate deveni usor medialia stralucitoare a propriilor ei dezertori. Stim amandoi ca e adevarat. Eu unul mi-am prins gleznele in sarma ghimpata si sangerez frumos. Astept cu „incredere” in transeu o fatza care sa opreasca picaturile furtunii de sus, din noapte. Uneori increderea imi este „tradata”, banal, de lumina. Da, de lumina unui fulger … Insist sa-mi exist exodului.

  26. Dezordinar, eu una am fost si probabil se va mai intampla sa fiu victima a defetismului. E greu sa izbandesti ca floare pe un teren neplivit vreodata. Destul de posibil sa supravietuiesti, dar risti sa o faci cu constiinta de buruiana.
    Credeam ca imi e definitorie. Acum stiu ca nu ea imi scrie identitatea, fiindca i-am devenit martor tacut, nu al acuzarii si nici al apararii. In pofida etichetelor si „diagnosticelor” puse, fulgerul isi mareste durata, devin lucida.

  27. „Credeam ca imi e definitorie.” La neincredere ma refeream. 😉

  28. nu mai stagna! hai.

  29. Draga mea,
    glasuieste mai mult despre incredere.
    Ma „rupe” neputinta data de neincredere.

  30. Craciun fericit ! Plin de incredere, draga Cristia !

  31. Craciun fericit cu multa caldura si liniste in suflet!

  32. nu pot să neg faptul că de multe ori vreau să cred în încrederea de care ai scris atât de simplu, dar îndeajuns pentru a atinge, însă ce faci în momentul în care oferi încrederea de care vorbeşti şi ţi se face bucăţi? mai ai puterea să o oferi altora cu atâta uşurinţă ca înainte? şi mă refer la oameni pe care îi cunoşti şi care îţi sunt apropiaţi…
    îmi cer scuze dacă te-a mai întrebat cineva mai sus asta, însă acum nu am timp să citesc toate comentariile.

  33. Ce faci in momentul acela? Il depasesti asa cum stii tu mai bine. Chestiile astea se intampla oricui, te ajuta sa distingi nuantele, sa stii sa te orientezi data viitoare un pic mai bine. Vorbeam despre increderea mentinuta zilnic ca stare de spirit, increderea ca viata curge in sensul care trebuie.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: