„Eternal swells”

Intrata in conjunctie cu lascivitatile si fatalitatile altora, fara sa stiu sa ma feresc de ele, am ostenit rau in ultima vreme. Ma simt mai mult franjuri decat intreaga… E iarasi o povara nebanuit de grea sa ma oblig zilnic la fericire, ca si cum nu as stii ca am putut capata vreodata stralucire numai in plin miez al vreunei dileme care imi lasa loc sa ma reinterpretez. Ma simt datoare sa scriu, ca un tribut adus timpurilor cand izbucneam in belsug de cuvinte, fara a fi indatorata. Insa stiu ca e o vreme pentru toate, iar vremea scrisului si a revelatiilor s-a dus… Sau poate am spus tot ce aveam de spus, sau poate fiindca ma impart la doi, nu mai e loc doar pentru mine.

***

Poezioara despre punctul care se resoarbe in nemanifestat inainte chiar ca el sa fi devenit macar intentie, am adus-o pe lume la orele 4 ale diminetii, cand ma intorceam singura acasa si imi priveam varfurile cizmelor in inaintarea lor. Ma asigurasem ca am iesit din raza vederii lui si oprisem taxiul la un minut dupa pornire. Vroiam sa simt pamantul sub picioare si sa imi ascult muzica din cap. Am lasat in urma taximetristul alarmat si am pornit sa masor distantele cu propriul pas. Imi amintesc cizmele mele calcand usor asfaltul si rafalele mangaietoare ale vantului saturnian, alternate de scurte acalmii albastre… Singurele care mi-au rupt linistea au fost acele buldozere flagrante. Demolau. Stergeau urme. Dadeau uitarii. Goneau de acolo o aura deja incompatibila cu noile ambitii. Si in ciuda muncii lor asidue, tabloul intuit in spatele a ceea ce ochiul meu putea sa constate, ramanea acolo din ce in ce mai pregnant. O irealitate, un nimic, un spatiu cert investit cu ambiguitatile unei presimtiri,o profetie cu juma’ de glas a preludiului unei intentii. „O razgandire”, cum mai tarziu, aplecata asupra tastelor, scriam, de la premisele timpurii ale unei constiinte care renunta la manifest si se intoarce la a fi doar irizata de reflexiile a ceea ce ar fi putut fi. „O razgandire de la bunul gand in Absolut…”

Reclame

6 răspunsuri to “„Eternal swells””

  1. Sunt multe gandurile ce te pot abate de la Absolut. Pentru ca inca mai pretind ca deslusesc acest caz, stiu bine ca amandoi am dus gandirea la o valoare absoluta.Descartes il desfiinteaza pe Dumnezeu intr-o scriere cand spune ca facut cu pasi marunti, drumul catre Absolut, catre Adevar se poate realiza si pe orizontala, nu numai pe verticala, tras de ingeri (referire din Despre Ingeri-Andrei Plesu). Ce nu mentioneaza nici Descartes nici Plesu o stie numai cel ce a inceput sa paseasca pe acel drum spre absolut, probabil tu in zgomotul utilajelor ce iti acopereau sunetul pasilor din acea noapte. Uneori acest drum este ireversibil. De un ireversibil bolnav, morbid si mereu doritor de mai mult exact in momentele cand iti doresti sa ai cat mai putin.

  2. 🙂 Frumos ai cuprins cam tot ce era esential de concluzionat. Nu imi aduc aminte citatul exact, dar parca Cioran zicea ca intalnirea cu Absolutul are efecte mai dezastruoase si decat o intoxicatie. Eu nu il desfiintez pe Dumnezeu daca ii dau dreptate lui Descartes, fiindca stim bine ca drumurile catre El sunt nebanuite atat in durata, dimensiunile, orientarea lor, cat si in sens. Consacratul drum vertical risca sa devina deja un cliseu invocat sau convocat poate in virtutea respectarii a ceea ce ne pare noua logic sau traditional. Amandoi stim ca nu am cautat neaparat Absolutul, ci El ne-a gasit pe noi. Si aici revin la ce ai scris tu despre ireversibilitatea drumului catre Absolut, si ce zice Cioran despre intalnirile cu el: dupa astfel de intersectari, vrei mereu sa mai fie, sa se mai intample, sa se mai poata, macar o data si gata!… 🙂

  3. Ma gandeam ca Absolutul este de fapt padurea pe care nu o vedem de copaci :)) 😀

  4. Draga Cristia, te astept, ori de cate ori vrei sa poposesti pe meleaguri de indiferent, aici: http://www.indiferentlianac.wordpress.com. Te astept cu drag.

  5. Ce este de fapt Absolutul? Este idealul a carui lumina ar trebui sa ne reconforteze in momentele de incertitudine, de angoasa. Dar ce inseamna sa crezi in Dumnezeu? Sa crezi in Dumnezeu inseamna sa vrei ca Dumnezeu sa existe, sa-l doresti din toata inima.Sunt onorata sa fiu in blogroll-ul tau! Toate cele bune!

  6. M-as aventura peste puterile mele in a da o definitie Absolutului. Daca L-as „vorbi”, as face-o in cuvintele interiorului meu, cele simtite, nu chemate si nici gandite, cele care risca sa fie percepute ca ilogice, dar probabil singurele care pot adia a Absolut. Uneori l-am simtit, si atunci am fost fericita cu inima..


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: