Ape tulburi

De ceva vreme sunt intr-o zona a mintii, deloc primitoare, un loc bizar cu ploaie mocaneasca si fara culori. Am vise din acelasi domeniu psihic, care se inchid in fiecare dimineata cu amenintarea: va urma. Seara se reia apasarea in alb negru,  cu rude apropiate care graviteaza ingrijorator in jurul aurei mele. La marginea unui drum asfaltat de tara stau insirati cativa de-ai mei, imbracati sumar si in expectanta iritanta. Printre ei e unchiul Sandu, trecut la cele vesnice de cativa ani buni. Nu se dezminte nici de acolo de unde e, sau mai bine zis, nu s-a dat pe brazda nici mort: imi trece pragul viselor la fel de badaran ca  pe vremea cand era pamantean: la bustul gol, cu bulbul burtii sfidator de impardonabil, si lasandu-se la fel prada curiozitatii sale marunte de provincial, adica uitand sa isi controleze mimica dezordonata a fetei cand cu mainile in sold se holbeaza. Restul rudelor care stau la marginea drumului sunt dintre cele in viata, dar oricum, asteptarea lor fix acolo, in buza strazii, ma nelinisteste profund.

Apoi, urmatoarea seara, visul isi respecta promisiunea nesolicitata si isi reia cursul sub auspiciul unui spectru si mai intunecat si al unei framantari si mai pregnante. Levitez, insa impotriva vointei mele, si apoi zbor incet, impinsa de la spate de o forta vicleana si obscura, care ma plimba din camera in camera, in casa copilariei mele. Casa se prezinta austera, lipsita de decoratiunile afectivitatii care in realitate o impodobesc si acum.  Plutesc prin casa asemeni pasarilor, cu burta in jos si capul inainte, pana in dormitorul meu. Forta nevazuta ma impinge de talpi inainte, pana ajung cu capul in plasa de tantari de la fereastra, si aici fac un efort extenuant sa imi schimb traiectoria, numai ca sa nu ma trezesc in picaj liber, si apoi facuta bors pe asfaltul din fata blocului. Cu chiu cu vai ma redirectionez in zbor pana in dormitorul mamei, unde pe pat sta chiar mama, creionata in tonuri de gri intunecat.  Aici mama reuseste sa ma coboare langa ea, si sa imi spuna repejor ca trebuie sa stau de vorba cu un preot „cu ochii in ochii lui”. Ceasul de pe noptiera ei arata limpede ora 2:43. Indemnul mamei ma lasa usor descumpanita, din moment ce si in vis ma astept ca ea sa stie ca eu nu prea mai dau pe la biserica. Descumpanirea nu ma paraseste nici cand sunt transportata la loc pe pamant in patul meu, in deplina stare de trezie. Dupa prostul meu obicei stau cu ochii mari zgaitzi in intuneric, si imi analizez visul cautand intelesuri samanice si mesaje subliminale. In stanga mea ceasul meu arata blurat ora 2:20.

Ce m-ar mai intinde Freud pe canapelele lui…

Reclame

4 răspunsuri to “Ape tulburi”

  1. Categoric, chiar ar face asta dl. Freud …
    Draga Cristia, vine zapada si atunci, visele vor fi cernite si … altfel. Iti doresc nopti odihnitoare, netulburate !

  2. Sa fie, Liana, si la tine… Se pare ca ies incet incet din zona aia psihica 🙂

  3. Ca intotdeauna, fara indiferenta omului care se plimba virtual doar ca sa faca impresie. Cu cele mai calde cuvinte, cu ganduri de om bun, LA MULTI ANI !

  4. La multi ani, Liana! sa iti aduca noul an ce iti trebuie pentru sufletel 🙂 Fii fericita si la fel de frumoasa!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: