Diguri de marcasit

Nocturnele septembriene isi depanau apartele firesc in vecinatatea digurilor de marcasit, atat de fluent si nelumesc, incat nici eu, nici ceilalti nu aveam cunostinta despre ce se petrece cu noi. Digurile erau grele, cat timp noi eram usori si cumplit de neimblanziti. Erau dense si adanc innoptate in sine digurile…cam pe cat de impotriva naturii coexistau veacurile nestemate in acel singular septembrie. Ireperabilii noi, auzeam imensul fara a-l asculta si fiecare se legana pe propriul fus orar. Eu, cea mai fericita dintre toti, fiindca ma purtam tot timpul in penumbra, adulmecam in imprejurimile celeste, pe jumatate convinsa, induplecarea stramosilor lumii. Totusi perplexa si ignoranta, deloc pregatita sa ma promit unor astfel de dezordini inca nenumite, ma intorceam la sublima obligatie de a fi tanara alaturi de ceilalti. In nepricepere, crezandu-ma rastalmacita de voci clandestine, imi stergeam nasul cu maneca si imi cuibaream mai bine spinarea in digurile de marcasit. Netimpurii, si totusi neintarziate.

Reclame

Niciun răspuns to “Diguri de marcasit”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: