Rupturi netimbrate

167890_106919752715787_100001932877466_62917_46819_n

In preajma frigului strigat de plopii umezi, ma patrund de un soi de emotie pana acolo unde nu mai rezist si inchid ochii.  Apoi mai e si chestia aia ca stiu sa ma veselesc laolalta cu strunele inchipuite, sau ma fericesc de una singura tiparind in minte taramuri pe care mi le-am promis macar inspre batranete. Desi, din cate stiu, sunt singurul om care nu va imbatrani vreodata…

***

Fiecare tigara fumata cu adevarat, din suflet, fara superficialitate, mai intarzie declansarea normalitatii cu cateva minute. Daca pleura s-a infoiat sub adierea fumului, e semn bun cum ca intentia a fost retrogradata la nivel de gand inofensiv.

***

Aproape din greseala iti surprind chipul in toate cele pamantesti. Azi dimineata, spre exemplu, te-am gasit fix in miezul aburind al soarelui din Agigea. Rasareai. M-am bucurat pentru a nu stiu cata vesnicie…

***

Azi-noapte eram intr-un tinut inghitit de orizonturi muntoase. Un imens intins de zapada, fara urme de incaltari… o singura cararuie tesuta cu finete care se pierdea intru inainte. Cerul se lasa invadat de un soare coplesitor, nu viscolea, iar zapada tacea. Nu voi uita acea tacere, imi struneste si acum timpanele.

***

L. pare ca emite pe o frecventa calma si neutra, si fara sa se indoape cu toptanul de informatii uneori agresive, le primeste doar temporar, le sorteaza, si apoi le repune in circuitul natural al energiilor care trebuie sa umble… Sta pe fotoliu, picior peste picior, si pe tot parcursul discutiei nu se framanta in loc asa cum o fac eu. Cand ma asculta nu inclina capul intr-o parte asa cum fac eu (semn de slabiciune si nesiguranta), iar mainile si le tine la un loc, relaxate, timp in care eu imi misc nervos inelele de la mana stanga cu degetele mainii drepte. Eu inca vomit peste tot pe jos prin cabinetul ei  probabilitati intunecate si prognoze ingrijoratoare, spatii stramte, inchizitoriale, critici, acuze. L. nu se misca din fotoliul ei ca sa ma ajute, singurul care sare sa ma tina de cap e piticul din bucatarie. De unde naiba a aparut si asta? Parca il lasasem acasa…

***

 E bine de stiut, dar cred ca m-ai invatat deja pe silabe, ca in toate hidoseniile mele exista un zambet absolut detasat, in toate caderile mele am mereu siguranta ca nu imi voi zdrobi piciorul de pamant,  din toate intunecimile mele transpare intotdeauna o lumina.

Dumnezeu ma iubeste.

 

Reclame

Niciun răspuns to “Rupturi netimbrate”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: