Acceptare

 

Isi fac din ieri un maine si din maine un alt azi nebanuit, nediscutat, neplasmuit… Li se topeste visul indraznit, ca o scanteie in lava-mama, greoaie, tumultoasa, acaparatoare, acel strabatator al lucrurilor toate, singurul ce nu e pus la incercare…
Ma asez strat dupa strat in mine fara de miscare, tind sa ma scap, sa ma salvez prin sfanta izolare…privesc si incerc fidela sa imit o planta ce se descopera ca floare.
Vad in ea ascunsa in mici grote de memorii amortite, neteda, simpla, golasa fericire, ascet inconstient, absent, incolacindu-se in cerc spre sine.
Iar ea isi vede ziua rodului, pare ca are ochii inchisi in pace, liniste, acceptare, iar daca rodul se stafideste si supus dispare, ea se continua in staticul si imaculata sa aflare, mereu de sine in sine, mereu primind cuminte o alta zi si o alta stare.
Nu asteptarii gatuite in nerabdare, nu nelinistilor ce se ineaca mereu intr-o intrebare, nu schimbului de sine in razgandire, nu deznadejdii inspre nevoia de implinire.
Veghea celor nemiscate in contemplare, sterila lor si neteda visare, trezvia sevei interioare… placida primire si cuminte intampinare, a tot ceea ce incepe, se termina si se repeta…
Supuse, inchise in eterna copilarie, imbraca oricand in ascultare tot ce la ele vine, ca sunet, ca miscare, ca lumina… Nu se refuza nici unei forme ce le viziteaza, in orice voie a Sa se pleaca si se coloreaza.

Suflul nostru inconstient intretaie o lume nestemata ce a hranit si inca va hrani doar fericitele copilarii….