Siberian

Siberia este mai reala cu o unitate de timp. Suierandu-si ostentativ vanturile inghetate, e mai aproape ca posibilitate. Cu umerii batrani, inalti deasupra pustiirii ce-o incinge si se facu mie mai vie… Pe-o singuratica intindere de mii de ani lumina, devine treaza in sine si-si trepaneaza  temeliile rigide  in amintirile de mine. Eu nu o mai ghicesc in contemplari neimblanzite, ci ma presimte ea pe mine intr-o chemare aproape certa. Ea staruie sa se reia de la inceput sub conul de lumina al singurului ochi ce-adulmeca si se trezeste. Semeata si pustie, ca un rai ce se elibereaza de sub inchipuiri ingenue.

In sfarsit un rai ce nu isi ajusteaza sonorizarea in triluri galgaite si nici nu izbucneste in luxuriante nuante verzi. Lipsit de abundenta, si totusi  secatuind orice alta dorire. Asa cum ii sta sufletului scutit de povara mintii…

 

…

…Ci printr-o alunecata abatere in adancuri greu sondabile, simt fragilitatea vietii.  Si apoi din cate toate cate exista, putine intelesuri am reusit sa dezleg; practic, n-am inteles nimic. Azi sunt mai om decat oricand, departe de ravnita intelepciune stearpa a ascetilor, si doar in miezul propriului meu trai, aici unde capcanele  inca imi mai musca atat de natural piciorul. Si nu mai simt c-ar trebui sa ma feresc, fiindca tot ce e uman imi apartine, sau ma contine, ca drept, ca mostenire, poate ca obligatie sau fire. Mi-e teama, proiectez, ma asigur, oscilez, potrivesc, indelung rabdatoare in inima nerabdarii, cantaresc, cutez, protejez, insotesc, inconjur, binecuvantez. Iubesc. In plinul a tot ce-i omenesc.

Daca fumatul ar fi fost unul dintre pacatele capitale,  in seara asta as fi dobandit primele doua nivele ale Iadului.

Sanitarium

Cei care au facut extraordinara istorie prin tot ce au creat si s-au clasat in cerul zeilor “grei” ai rock-ului, despre conditia mizera si deplorabila a celor usor abatuti de la drum, cu mici-mari devieri psihice, etichetati ca fiind  “nebuni fara scapare” , lasati sa balteasca in propria urina, descurajati, marginalizati, indopati cu tranchilizante si tinuti captivi in propriile minti sedate. Teama se scalambaie pe coridoare, supraalimentata. Identitati stirbite se inghesuie inspre gura de evacuare. Resturi si firimituri din oamenii de altadat’ se tarasc in zdrente inspre periferiile carcaselor. Ecouri timorate isi zdrobesc capatanile de pereti. Se intampla in locurile unde angoaselor, traumelor, monstrilor, demonilor li se da castig de cauza pe campul expus, vulnerabil al mintii ezitante si fara directie, fara nici un fel de impotrivire, fara nicio lupta prealabila. Oameni valorosi, surprinsi in dezechilibru, cu garda jos intr-o perioada de tranzitie, sunt rapusi pana la ultima treapta a puterii lor de a riposta. De aici nu mai pleaca nimeni…integru.

“Build my fear of what’s out there
and cannot breathe the open air
Whisper things into my brain
assuring me that I’m insane
They think our heads are in their hands
but violent use brings violent plans
Keep him tied, it makes him well
he’s getting better, can’t you tell?”

Pentru femeia fara adapost, imbatranita inainte de vreme, care sta pe borduri scriind tomuri de hartii si vorbind cu umbre

Rupturi netimbrate

Efemerul, faptul de a trece si a se trece, aghiotantul principal al mortii, se vlaguieste. Cineva se grabeste sa isi necheze victoria mult prea devreme.
………………………………………..

„Timpul meu îngăduie, timpul îmi aparţine numai mie.” Dostoievski este varful pentru mine, asa cum Henry Miller este culmea.  Doua centre de greutate intr-atat de pregnante incat sa faca iertate pacatele intregii literaturi universale.

………………………………………………

Ce anume din tot ce nu spui ma transcrie atat de fidel?  Subscriu tacit cuvintelor pe care le abandonezi  suspendate intre planul constiintei si vreun neant tolerant care sa le recicleze. Nu m-as putea duce la bun sfarsit fara “dulcea incertitudine”.

………………………………………………………..

Desi imi adulmec principiul imuabil,  mi-e frica sa impartasesc.  Nu mai cunosc miscarea de deschidere, nu imi mai amintesc caderea in cascada. Un pic mi-e teama de oameni, un pic mi-e teama de mine. Lor le tem incapacitatea de a intelege si de a primi, si le mai tem si lipsa reactiilor corespunzatoare. Asta fiindca refuz sa ma mai ofer neconditionat. Dar pana la urma de un feedback sanatos avem nevoie cu totii ca sa ne cladim in forme proprii. De mine ma tem altfel. Ma suspectez de o veridicitate corupta a trairii. Imi traiesc frecvent nivelul zero.

………………………………………………………..

In ochii lumii,  valoarea lui se apropie de cea a nimicului, iar el, fara gesturi  teatral-demonstrative, isi revendica felul brut si singular de a fi. Pe cocoasa lui…  Presupune curaj, dar deriva din libertatea de a nu mai avea nimic de pierdut. Cred ca atuul sau e ca  nu se ia prea in serios, dar cade in extrema erorii atunci cand se dispretuieste. Cand ai inceput sa te judeci, te-ai plasat intr-un colt pervertit de constiinta, intr-un tipar ce nu iarta.

…………………………………………………………

Poate ti-o fi si tie dor sa te mai plimbi printre zgarie -nori si porumbei rupti de minte…ai vrea sa mai incerci? Daca macar ai renunta sa te obligi la un anume fel de fericire si ai lasa naibii sa vina peste tine toate belelele care-ti sunt destinate… Ce rau asa crunt te-ar putea dobori?

…………………………………………………………

Nu cred in coincidente, cred in conexiuni de mult facute, care acum zac in latenta, asteptand conjunctura care sa le declanseze.

………………………………………………………….

Ma framant in incercarea de a stabili cantitatile optime. Nu am simtul dozelor nici in bucatarie si nici intr-o relatie. Ori presar cu zgarcenie, ori imi scapa pe de laturi surplusuri de zel.

…………………………………………………………….

(parte din ele recitate in graba, soapta, cu mainile acoperind ochii ce  inca nu se pot confrunta cu oglinda in prezenta altcuiva…)

A reinceput Octombrie Mangaietor…

…to let go…

Dar nu toate raspunsurile asteptate ne sunt servite la pat. Sau nu sub forma lor foarte conturata. Dar nu toate se dezleaga in imediat, asa cum nadajduieste nerabdatorul sau cel care abandoneaza cursa. Dar poate ca niciodata nu se vor intampla intersectari, conexiuni sau lamuriri.  In orice caz nu la ora crezuta si nici la rascrucea dorita. What about miracles?…

…Nu suntem beneficiarii unor favoruri ale destinului, nu suntem negociatori pentru vreun schimb in natura si nici loviti de ingenua sansa care planeaza fara tinta. Dar tacandu-ne pe silabe la propria noastra umbra, in singulara noastra racoare, parcurgandu-ne fara a fi totusi prea intrusivi, eventual desculti si fara a conditiona, avem sansa de a participa treji la ceea ce deja se intampla. Si crede-ma, se intampla o gramada de lucruri pe aici prin pretutindeniul nostru.

Din scrierile latine razbate arsita, toropeala, lancezeala. Sangele e iute si pasional, si in vreme ce la exterior miscarile sunt lenevicioase ca si cum timpul ar fi peste poate de ingaduitor, in luarea deciziilor oamenii sunt iuti in mania de a rezolva aici si acum, tot ce ar necesita rabdare si sange rece. Personajele cheltuiesc cuvinte aprige, necantarite, replici taioase si repezite . Apoi expunerea incremeneste pe alocuri, vorbele par sa nu mai adie, ci mai degraba sa naduseasca intr-un usor miros fetid. Se intampla des ca intreg tabloul sa impace la un loc blandetea, exaltarea, ca apoi totul sa se descompuna in indoieli si regrete mediocre. Minti odihnite… O tigare galbejita supta pana la filtru, iz statut de lavanda, livezi de portocali, gulere moi si ingalbenite pe la margini, maini batrane tradand vene lucioase si umflate, curti interioare cu ecouri scurte, covoare vechi aplecate peste balcoane stramte…

Mai presus

Eu stiu ca orchestram o lume intreaga, din chiar punctul in care ochiul nu mai stie cum sa vada…

Atat conteaza. Asa ca despre schisme si dureri inchipuite nu mai am nimic de zis acolo unde miscarea ne include. Suntem. Legaturi neobisnuite, la nordul mintilor pierdute, oriunde as inchide ochii vad ca suntem de gasit. Mai presus de pretuirea umana, mai presus de valoare, mai presus de preferential, mai presus de esential si de capacitate, mai presus de promisiune si decat combustibilul sperantei, mai presus de iertarea injumatatita de aducerile aminte,  mai presus de garantii si incredere, mai presus de consolare, de virtute, de noblete si rabdare, de arini, artari si flaute seduse.

Accept ca suntem doar  figuri de stil care  ilustreaza imposibilul, si promit ca nu vom muri pe alta limba decat cea a metaforelor.  Dincolo de gloriile noastre pasagere si de armistitiul final, contam.

Nameti de pace

Sunt ninsa de o istorie care subscrie eternitatii, facandu-se pe sine liant intre trecut si viitor. O simt cum pastreaza vie cadenta impaciuitoare a prezentului care  accepta si se lasa patinat. E o continua progresie a medierii intre bine si rau, entitati consternate de apusul erei lor. Stii poate, nu, ca dezbinarea se dizolva in propria-i substanta…? Simti poate si tu, nu-i asa, felul unic in care vibreaza nerabdarea starilor de a se intoarce la a fi, departe de jugul preponderentei.  Au ce povesti pacatele cu care credeam odinioara ca imi semnez damnarea, uimite ca totul se incheaga in urma lor, asadar sa-ti spun si tie ca impletitura vremurilor converge inspre eterna razgandire. Decantarea transfigurata in factor al inchegarii…